În psalmi (II)
Interpretarea paralogistică a Apocalipsei în raport cu Psalmii răspunde așteptărilor unui public needucat. Interpretarea paralogistică a Apocalipsei în raport cu Psalmii devine, însă, mai puțin eficientă sau chiar deloc productivă în condițiile în care publicul țintă este educat și are capacitatea să identifice tehnicile de manipulare confesională utilizate de această hermeneutică a textelor sacre cum sunt de exemplu: a) extragerea versetelor izolate, ignorând cele care le contrazic sau le nuanțează, b) luarea narațiunilor metaforice drept adevăr științific și negarea semnificației istorice a textelor explicite, c) proiectarea conceptelor moderne pe texte antice, d) ignorarea contextului istoric sau/și cultural, e) adaptarea textului la o doctrină prestabilită, f) atribuirea unor semnificații simbolice arbitrare, g) utilizarea unor traduceri influențate de agende teologice, h) aplicarea tuturor învățăturilor destinate unui anumit grup, i) respingerea criticii sub pretextul „credinței”, j) reducerea la tăcere a dezbaterii cu o figură de autoritate.
O ilustrare condensată a acestor tehnici confesionale de manipulare este textul studiului „În Psalmi II” propus de pastorul Shawn Boonstrala „Școala de sabat”[1], text tradus în diferite limbi și promovat de numeroase edituri și platforme media confesionale. Mai exact, textul acumulează, printre altele, următoarele tehnici de manipulare:
- Alegerea selectivă de pasaje biblice ocultând faptul că există pasaje care le contrazic pe cele alese. Astfel, citează Apocalipsa 1:3 și Psalmul 46:10 pentru a susține ideea unei înțelegeri divine a evenimentelor finale, dar ignoră celelalte pasaje biblice care complexifică această interpretare, de exemplu, paradoxurile eshatologice din scrierile apostolului Pavel. Sau pune accentul pe distrugerea celor răi (Apocalipsa 20), dar spune puțin despre textele care subliniază mila divină, de exemplu 2 Petru 3:9.
- Interpretarea literară când excesivă, când neglijată. Descrierea fizică a sfârșitului lumii (Apocalipsa 6:14, Zaharia 14:4) este luată literal, fără a lua în considerare limbajul apocaliptic simbolic. În schimb, „Sanctuarul ceresc” este tratat ca un loc fizic, deși Noul Testament îl folosește adesea metaforic (Evrei 9:11-12).
- Anacronismul. Aplicarea Psalmului 46 – scris în raport cu crize istorice precum exilul – la „zilele sfârșitului” planetei Pământ este făcută fără nici o distincție între contexte. Iar referirea la Friedrich Nietzsche (secolul al XIX-lea) pentru a critica comportamentul contemporan este anacronică și ea în ceea ce privește textele biblice.
- Ignorarea contextului istoric sau/și cultural. Psalmul 47 este interpretat ca o profeție mesianică, în timp ce probabil a fost scris pentru a celebra un triumf regal pământesc. La fel, imnul Psalmului 67 este desprins din cadrul său liturgic (Sărbătoarea Secerișului) pentru a-l transforma într-o chemare misionară modernă.
- Reinterpretare dogmatică. Daniel 7 este citit exclusiv prin prisma adventistă – simbolismul imperiilor → judecata finală –, eclipsând alte interpretări evreiești sau creștine. De asemenea, Zaharia 14:4 este asociat cu a doua venire a lui Isus Hristos, deși textul original vorbește despre intervenția divină locală.
- Simbolism abuziv. „Vopseaua neagră” creată de inginerii de la MIT din nanotuburi de carbon și care face obiectele aproape invizibile este folosită ca simbol al eșecului bisericii de a-L reflecta pe Dumnezeu, deși acest concept este absent din textul biblic. Formularea manipulatoare folosind simbolismul abuziv este aceasta: „Istoria poporului Israel conține câteva capitole întunecate, la fel ca istoria bisericii creștine. Este ca și cum ne-am fi vopsit inimile cu o substanță ultraîntunecată, mulțumindu-ne să absorbim lumina lui Dumnezeu fără să o reflectăm.”
- Confuzia publicului. Mesajul din Apocalipsa 14:6-12 pentru cei persecutați din primul secol este aplicat direct cititorilor moderni, fără nicio tranziție hermeneutică.
- Paralizia analitică. Multiplicitatea citatelor – Daniel, Psalmul, Apocalipsa, Zaharia – creează o supraîncărcare care descurajează examinarea critică a fiecărui pasaj.
- Apel la autoritate. Citatele din Ellen G. White sunt folosite ca dovezi fără recunoașterea statutului lor non-canonic.
Aceste tehnici servesc la consolidarea unei viziuni obscurantiste asupra sfârșitului timpurilor în rândurile credincioșilor needucați. Manipulările textuale și interpretative le modifică înțelegerea Scripturii. O înțelegere apocaliptică care provoacă anxietate înlocuiește mesajul biblic al speranței. Biblia devine mai degrabă un manual de predicții și nu un dialog între Dumnezeu și umanitate. În viața celor lipsiți de educație în ceea ce privește tehnicile moderne de manipulare religioasă, credința dogmatică înlocuiește explorarea spirituală a textului sacru, făcând din credincios un simplu canal de difuzare a unei viziuni punitive despre Dumnezeu, o viziune care eclipsează mila Sa. Gândirea lui critică este înăbușită, Biblia fiind redusă la un instrument ideologic.
Interpretarea paralogistică modifică în mod dezastruos relația publicului needucat cu credința. În această interpretare Dumnezeu devine furios și imprevizibil. Frica înlocuiește încrederea. Transcendența este exagerată în detrimentul imanenței. O credință fragilă și dogmatică induce dependența de liderii religioși mai degrabă decât de studiul personal. Biblia devine un arsenal doctrinar, nu un mod de viață. Între o așteptare obsesivă a sfârșitului și un activism stresant cei „neconvertiți” sunt exclusi în numele „adevărului”. Interpretarea paralogistică a textului Bibliei este una dintre cele mai perverse căi de promovare a manipulărilor utilizate de organizațiile religioase pentru a reduce credința la un sistem de control.
[1] https://sabbath-school.adventech.io/en/2025-02/09/01

