Ilustrații din relația de căsătorie

Dumnezeu nu este căsătorit cu nimeni. În realitate, El nu S-a dus la nicio primărie să se însoare cu vreo femeie, El nu trăiește nici în cuplu cu vreo prostituată și nici nu a făcut vreo nuntă cu vreo fecioară. El nu are, deci, nici soție și nici copii cu care să iasă la plimbare în weekend prin istoria omenirii. El nu are nici socru și nici soacră la care sa la zică „mamă” și „tată”. Relația dintre Dumnezeu și umanitate este totuși ilustrată în Biblie prin relații sociale pentru a facilita înțelegerea umană a expresiilor, reprezentărilor și semnificațiilor religioase ale unei comunități, ale unui popor, ale unei culturi. În Islam, de exemplu, relația cu Allah este descrisă ca fiind similară cu cea a unui tată – protecție și bunăvoință – sau a unui maestru, ceea ce influențează și relațiile ierarhice din cadrul familiei. În mitologia greacă, zeii olimpieni trăiau ca o singură familie mare, dinamica lor reflectând adesea virtuțile sau viciile relațiilor umane: rivalități între frați, gelozii conjugale, datoria filială etc. Confucianismul, deși este mai mult o filozofie decât o religie, încorporează relațiile de familie – tată-fiu, frate mai mare-frate mai mic – ca o reflectare directă a ordinii divine și cosmice.

Relațiile sociale sunt referințe care sunt familiare și accesibile ființelor umane. Prin urmare, a fost formulată ipoteza că folosind metafore și analogii din viața de zi cu zi, cum ar fi cele ale unui tată și ale copiilor săi, ale unui soț și soție sau ale unui rege și supușii săi, Biblia facilitează înțelegerea naturii lui Dumnezeu și a interacțiunilor sale cu umanitatea. Relațiile sociale implică angajamente reciproce, responsabilități și emoții. Înfățișând pe Dumnezeu ca o ființă relațională care se angajează cu oamenii, Biblia promovează ideea că Dumnezeu nu este îndepărtat sau indiferent, ci dorește o relație personală și intimă cu fiecare persoană. Se presupune implicit, în cadrul acestei ipoteze, că relațiile sociale servesc și ca model pentru comportamentele pe care oamenii cred că Dumnezeu le așteaptă de la omenire. De exemplu, învățăturile lui Isus despre iubire, iertare și împăcare sunt înrădăcinate în contexte relaționale, arătând modul în care credincioșii ar trebui să interacționeze unii cu alții. Istoria mântuirii este și ea prezentată în Biblie prin legăminte dintre Dumnezeu și figuri umane cum ar fi Noe, Avraam, Moise, ilustrând astfel modul în care acționează Dumnezeu în istoria omenirii și cum îi cheamă pe oameni să trăiască conform preceptelor sale. Aceste alianțe sunt exemple de relații contractuale și angajamente reciproce. De asemenea, relațiile sociale reflectă în această gândire importanța comunității în credința iudeo-creștină, unde Dumnezeu își cheamă poporul să trăiască împreună în armonie și solidaritate.

Punerea la probă a acestei ipoteze riscă să scoată în evidență o realitate mai puțin optimistă în ceea ce privește înțelegerea ilustrațiilor biblice formulate în referință la relațiile sociale. În condițiile de astăzi căsătoria, ca instituție, a suferit în mintea și practicile oamenilor multe schimbări față de timpurile biblice. În timpurile biblice, căsătoria era aranjată de familii, iar dragostea romantică nu era motivația principală. Alianțele strategice și considerentele sociale jucau rolul cel mai important. Astăzi, în gândirea colectivă, căsătoria se bazează pe iubire și alegere personală. Indivizii au libertatea de a-și alege partenerii, iar căsătoriile amoroase sunt apreciate în mod deosebit. În vremurile biblice, femeile aveau un statut juridic și social subordonat. Căsătoria era o modalitate de a asigura continuitatea descendenței și de a transmite proprietatea. Astăzi, femeile au drepturi egale în căsătorie, inclusiv în ceea ce privește proprietatea și luarea deciziilor. Rolurile soților sunt flexibile și variate. Pe timpul când a fost scrisă Biblia, căsătoria era un angajament pe viață, cu puține posibilități de divorț. Loialitatea era un angajament moral și social foarte puternic. Astăzi, deși căsătoria este încă considerată un angajament serios, divorțul este comun și acceptat în cele mai multe culturi. Percepția asupra duratei căsătoriei a evoluat. De asemenea, în timpurile biblice coabitarea înainte de căsătorie era respinsă, iar relațiile erau adesea strict reglementate. Astăzi, cele mai multe cupluri aleg să trăiască împreună înainte de căsătorie, conviețuirea cuplurilor fără certificat de căsătorie și fără slujbă la biserică devenind nu numai acceptabilă, dar și banală și curentă. Și nu putem să nu notăm și faptul că în timpurile biblice căsătoria era heterosexuală dar nu și monogamă, poligamia fiind o practică frecventă. Astăzi, în schimb, se recunosc și acceptă căsătoriile între persoane de același sex, precum și alte forme de uniuni „netradiționale”. Cum se poate ca, în aceste condiții, metaforele și analogiile din viața de zi cu zi, cum ar fi cele ale relației de căsătorie, să ușureze astăzi înțelegerea naturii lui Dumnezeu și a interacțiunilor sale cu umanitatea? Sensul relației de căsătorie din Biblie este diferit de cel de astăzi. Ilustrația este în decalaj cu realitatea și se poate conta foarte puțin pe capacitățile și dorința contemporanilor de a depăși impasul de sens impus de vremea care s-a interpus între scrierea Bibliei atunci și citirea ei astăzi.