Biserica – un business (neo)taylorist sau despre cum a fost abandonată vocația comunitară și credința

O seamă de intelectuali creștini din spațiul vorbitorilor de limba română este preocupată astăzi de starea generală a bisericilor (ortodoxe, neoprotestante…), în virtutea locului și misiunii lor. Din punct de vedere al locului lor, intelectualii creștini sunt, în același timp, în mijlocul lumii, având capacitatea de a citi realitatea printre liniile lumii, creând legături între idei, capabili să facă un pas înapoi și să le pună în perspectivă dar și deschiși spre transcendent, identificându-se cu valorile care rezistă la evenimentele curente, în timp ce se feresc de „certitudini”. Din punct de vedere al misiunii lor, intelectualii au un rol de trezire și de vigilența în raport cu instituția bisericii, veghind la respectarea rigorii şi acurateţii analizelor din discursurile acesteia în raport cu realităţile ştiinţifice, cu reprezentarea bisericii în spațiul public și mediatic, cu respectarea libertății de exprimare, la structuri și la funcționarea instituției, la locul laicilor, cu franchețea lor mușcătoare, care deranjează cel mai adesea. În acest context, livrăm mai jos o analiză, poate decapantă asemenea verbului locotenentului Charles Péguy, mort sub gloanțele germane, dar voit justă și ardent așteptătoare de rezultate fructuoase.

Biserica adventistă de ziua a șaptea română (BAZS) s-a aliniat foarte rapid, în ultimii ani, unui model care a luat ostatice viața comunitară și credința personală a membrilor și simpatizanților. Desigur, istoric vorbind, prin politica fondatorilor săi, impulsată de viziunea pe care Ellen G. White a avut-o și a cultivat-o despre biserica organizată, viziune bazată esențialmente pe o perspectivă de afaceri, biserica s-a creat în jurul unei mișcări de natură religioasă, însă cu puternice accente sociale, fiind o reacție de răspuns la problemele socio-politice ale vremii, în ciuda unui discurs care promova contrariul, adică ieșirea din lume. Istoria aceasta a fost dezvoltată de profesorul universitar dr. DHC Ștefan Bratosin în articolul disponibil aici, pe baza unei cercetări academice riguroase. În același timp, în paralel cu narațiunea religioasă emanată în principal din viziunile profetice ale Ellen G. White, biserica adventistă organizată a fost alimentată în filigran de o importantă activitate de afaceri. Aceleași viziuni profetice ale Ellen G. White au fost motorul dezvoltării unui puternic imperiu de afaceri, care a constituit muzica de fond și armătura bisericii adventiste nu numai în SUA unde s-a născut, dar, încet, încet, în toate părțile lumii. Fără a sacrifica însă pe altarul businessului, până de curând, valorile de misiune fundamentale.

Evident, strategia de business a Ellen G. White a fost bazată tacit pe principiul intrinsec al religiei : acela de a oferi un sens, valori și legături interumane și de intergrup fondate pe ceva mai puternic decât această lume vizibilă. Nimic problematic până aici. Orice confesiune religioasă este un tip de organizare axată pe valori, care lasă un loc important credințelor religioase pentru a influența deciziile religioase, comerciale și individuale. Însă, dacă până mai deunăzi adventismul organizat era fondat pe un incubator de decizii și de comportamente construite pe valorile credinței religioase, astăzi el degringolează chiar și în țările în care filonul religios era puternic înrădăcinat în identitatea organizațională non-comercială, ca în cazul Bisericii adventiste din România. Principala cauză, după cum o arată toate studiile de specialitate în diverse cazuri, un leadership defectuos, adică o conducere care nu își mai ancorează valorile și misiunea în exigențele morale și etice religioase, ci în viziunea secular-managerială, cel mai adesea deturnată de concepții individualiste despre organizație.

Dacă înainte și imediat după revoluția din 1989, Biserica adventistă din România s-a înscris în raportul natural dintre religie și business, adică un raport erijat pe principiul contribuției finanțelor bisericii la dezvoltarea socio-economică a comunităților locale de credincioși și a populației în general, ulterior, printr-un leadership la început demisionar de la misiune și apoi rapace, individualist și needucat, precum cel actual, ea a mobilizat resursele nu în ameliorarea dezvoltării umane, ci în infuzia unui model de business de rentabilitate/competitivitate nu religioasă ci economică, ba chiar mai grav, de îmbogățire personală. Voi evoca în cele ce urmează doar câteva exemple simptomatice pentru această cotitură.

1. Orientarea (neo)tayloristă a managementului actual al bisericii. Pe scurt, este vorba despre un management al biserici care se bazează pe o ierarhie strictă, pe un control de tip milițienesc al angajaților, dar mai ales al enoriașilor, precum în uzinele Ford Purple Rivers. Acest comportament este complet defazat pentru o organizație religioasă pentru că enoriașii sunt, sociologic vorbind, în alte raporturi de statut și de rol, iar valoarea poruncilor sau, în limbaj laic, a principiilor de management, este o miză nulă, importantă fiind valoarea inspirațională dată de recunoașterea intervenției Duhului Sfânt, transformat însă într-un element de limbaj, un simplu atavism, apendice, ca să păstreze aparența ambianței religioase. Această orientare este exacerbată și de noul model economic al bisericii, bazat pe finanțări europene și pe cele de la stat, care infuzează capital, dar care cer în schimbul acestui capital un retur. Iar returul, adică ceea ce trebuie să dea leadershipul bisericii în schimb, este o obediență și o plată care se traduce printr-o paleta largă, vizibilă și invizibilă, de susținere a bisericii a celor care o ajuta sa acceadă la aceste surse de finanțare. Rezultatul este o biserică îngrășată, adică o biserică în care asociațiile caritabile de tot felul, instituțiile medicale și de învățământ, centrele de sănătate și educaționale etc. apar precum ciupercile după ploaie, oferind o ospitalitate simpatică, dar nu religioasă.
2. Elementele de limbaj de business. Discursurile în jurul identității adventiste în gura leadershipului actual al bisericii sunt relevante pentru noua limbă de lemn de business. „Brandul adventist”, „rețeaua adventistă” de educație, „trustul media” adventist, „rețeaua adventistă de sănătate” etc. sunt numai câteva exemple de limbaj de marketing-branding. Fuziunile de biserici, achizițiile de terenuri și falimentele de bisericii, concedierile de pastori și altele asemenea sunt și ele fenomene și practici curente în biserici care țin de logica de business, așa cum arată încă din 1776 Adam Smith când compara bisericile cu întreprinderile, alimentate astăzi din ce în ce mai puțin de daruri, dar foarte abundent de banul public și suprastatal, așa cum am văzut mai sus.
3. O identitate ce combină un model de identitate profesională a pastorilor bazat pe preferințe cu unul de « retragere ». Renaud Sainsaulieu, sociolog francez al organizațiilor, a studiat sistematic identitățile pe care oamenii le au în raport cu munca. El a stabilit o tipologie pe baza anchetelor efectuate în companii publice și private, și propune șase moduri diferite de identitate colectivă, dintre care modelul de tip afinitar și cel de retragere. Exact ca în aceste modele, pastorii sunt marcați de dorința de avansare socială (ambiție personală) și de funcționare în rețea, dezinvestiți în relația lor cu munca. În aceste tipuri de configurație, pastorii nu sunt atașați organizației bisericii, spre deosebire de generațiile anterioare, astăzi în mare majoritate la pensie sau trecute la odihnă. Modelul de afinitate este deci mai individualist și este construit pe un sistem de preferințe. La nivel colectiv, nu există o solidaritate reală între colegi, ci pur și simplu afinități (relații emoționale). Viețile lor se desfășoară adesea în afara sferei profesionale. Ei nu așteaptă și nici nu speră nimic din activitatea lor profesională care, deși se vrea vocațională, este un mijloc de a se întreține ei și familia lor.
4. Organizarea administrativa de tip birocrație artificială/factice sau mock bureaucracy. Managementul actual, bazat pe obediență și pe valori mercantile, pe un model de identitate colectivă profesională individualistă, non-vocațională, este susținut de o organizare administrativă a muncii de tip birocrație artificială sau mock bureaucracy, după clasificarea sociologului Alvin Gouldner. Adică, o organizare cu reguli afișate, dar nerespectate (de exemplu, diverse interdicții pe care le au pastorii, dar care nu sunt sancționate în realitate). Acest lucru arată un decalaj între teorie și practică.
5. Un storytelling organizațional bazat pe o narațiune în care credința devine o poveste, Biblia o sursă de elemente de limbaj pentru a alimenta povestea și a specula emoțiile credincioșilor. De exemplu, punctul informativ săptămânal al președintelui BAZS din România este, din nou, foarte bogat în asemenea abordări precum și întreg arsenalul de producții mediatice ale instituției care vorbesc adesea despre modul în care resursele financiare generate de BAZS sunt utilizate pentru îmbunătățirea condițiilor de viață, promovarea educației, dezvoltarea infrastructurii și sprijinirea programelor de sănătate. În realitate, sunt doar elemente de limbaj care legitimează o nouă formulă de business, o nouă economie a bisericii : cea a afacerilor cu statul, cu instituțiile supranaționale (UE, USAID etc.)

Evident, după constat, rămâne întrebarea ce este de făcut? Renovarea din rădăcini a leadershipului bisericii este răspunsul la această problema. Confruntarea față în față a „ereziei” valorilor prin răsturnarea modelului este un imperativ mai mare ca niciodată. În caz contrar, biserica va sfârși complet înghițită de chipul veacului acesta. Iar darul credinciosului, o ofrandă iresponsabilă pe masa prostituției templare.