Iubirea și dreptatea –  cele două porunci supreme

Din punct de vedere social, dragostea și dreptatea ca porunci biblice se bazează pe credința că voința lui Dumnezeu este de a călăuzi omenirea în relații armonioase cu El și cu ceilalți. Prin urmare, dragostea și dreptatea nu sunt doar valori sau virtuți morale, ci principii sociale fundamentale rânduite de Dumnezeu pentru a stabili o comunitate fidelă și dreaptă. Astfel, în Biblie, dragostea este menționată ca fiind cea mai mare dintre poruncile sociale. „Să iubești aproapele tău ca pe tine însuți”. (Leviticul 19:18)  Aici, dragostea pentru alții este prezentată ca o condiție esențială pentru a trăi social conform legii lui Dumnezeu. Poporul este, de asemenea, chemat să-L iubească pe Dumnezeu: Deuteronom 6:5: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta. » Isus afirmă această centralitate socială a iubirii în Matei 22:37-40:  „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți’.”

Alături de iubire, dreptatea este prezentată în Biblie și ea ca o poruncă socială esențială, deoarece este o calitate intrinsecă a lui Dumnezeu.  Astfel, Dumnezeu este descris ca Marele Judecător care face dreptate tuturor: Deuteronom 10:18: „El face dreptate orfanului și văduvei și iubește pe străin, dându-i hrană și îmbrăcăminte”. Judecătorilor și regilor umani li se poruncește să susțină dreptatea, ca nu cumva să se încumete împotriva voinței divine. În Psalmul 82:3-4 stă scris: „Faceți dreptate celui slab şi orfanului, dați dreptate nenorocitului şi săracului,scăpați pe cel nevoiaș și lipsit, izbăviți-i din mâna celor răi.” Isus întruchipează pe deplin dreptatea socială. În Matei 23:23, El îi critică pe fariseii care practică legea în exterior, dar uită „dreptatea, mila și credința”. În mai multe rânduri, El îi încurajează pe ucenicii Săi să trăiască în societate după neprihănirea Împărăției Cerurilor: Matei 6:33: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui.” A iubi înseamnă și a acționa corect, a-i proteja pe cei vulnerabili și a da ceea ce i se cuvine fiecărei persoane. Fără iubire, dreptatea socială devine violentă, legalistă și ipocrită, așa cum demonstrează critica lui Isus față de farisei.

Din punct de vedere spiritual, însă, iubirea și dreptatea nu pot fi porunci stricte deoarece sunt valori intrinseci care decurg din transformarea interioară adusă de credință și relația cu Dumnezeu, și nu dintr-o simplă executare mecanică sau impusă a legilor. În Biblie, iubirea și dreptatea nu sunt reguli care să fie urmate prin obligație, ci calități care se manifestă în mod firesc într-o persoană care trăiește conform voinței lui Dumnezeu. Ele se bazează pe o relație autentică cu Dumnezeu, nu pe respectarea strictă a legii morale sau religioase. Iubirea vine de la Dumnezeu: „Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19). A iubi nu este o povară sau o constrângere strictă, ci un răspuns la iubirea lui Dumnezeu. Dreptatea, la rândul ei, potrivit Bibliei, merge și ea dincolo de legile umane. Ea decurge din însăși esența lui Dumnezeu așa cum găsim scris în Psalmul 89:14: „Dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie”. Iubirea și dreptatea vin dintr-o inimă schimbată de Duhul Sfânt. Biblia subliniază că aceste calități nu pot fi atinse prin efortul uman fără intervenția divină. În Ezechiel 36:26: „Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne” din care dragostea și dreptatea vor decurge în mod firesc, natural. În sensul acesta Isus rezumă legile într-un singur principiu: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău” și „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22:37-39). Dacă cineva urmează aceste principii, iubirea și dreptatea se manifestă automat. Dar dacă iubirea și dreptatea sunt impuse ca legi fără transformare interioară, ele riscă să devină practici ipocrite sau doar manifestări exterioare, fără impact spiritual profund asemenea celor scrise în Marcu 7:6: „Norodul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine”.

Dar, înainte de toate și după toate, iubirea și dreptatea nu pot fi porunci pentru că Dumnezeu Însuși este iubire și dreptate. Aceste calități nu sunt exterioare lui Dumnezeu. Noi oamenii avem acces la ele doar ca expresiea caracterului său. Noi nu putem reprezenta aceste valori decât trăind în comuniune cu El, adică prin îndumnezeire (1 Ioan 4:7-8: „Dumnezeu este dragoste”; Deuteronom 32:4: „Toate căile Lui sunt dreptate”). Dragostea și dreptatea, din punct de vedere spiritual, așa cum sunt explicate în Biblie, transcend noțiunea de simple porunci sociale pentru că în afară de Dumnezeu, nimeni nu știe ce este dragostea, nimeni nu știe ce este dreptatea. Când omul a vrut sa știe ce este bine și ce este răul a pierdut veșnicia.