Iubirea pecetluită prin legământ
Una dintre cele mai dăunătoare dar seducătoare erezii este că Dumnezeu iubește în mod necondiționat. În realitate, Biblia prezintă dragostea lui Dumnezeu ca fiind întotdeauna condiționată, în timp ce iubirea omului poate fi uneori necondiționată. Ea contrazice imaginea umană pervertită de păcat a unui Dumnezeu al iubirii infinite și pline de compasiune care moare pe cruce ca să mântuiască fără nici o condiție pe toți criminalii, pe toți hoții, pe toți mincinoșii, pe toți necredincioșii. Atât Vechiul Testament, cât și Noul Testament vorbesc despre faptul că cel rău va pieri și cel nedrept nu va intra în împărăția lui Dumnezeu, ci va rămâne afara unde este plânsul și scrâșnirea dinților. Iubirea necondiționată nu este fundamentul credinței creștine și nici al celorlalte religii monoteiste. Iubirea necondiționată nu este nici măcar păgână. Ea este pur și simplu satanică.
Biblia este plină de pasaje care condiționează binecuvântarea divină de ascultare, pocăință și credință. Cartea Genezei descrie în mod clar consecințele neascultării lui Adam și Evei, ilustrând o relație între acțiunea umană și favoarea divină. La fel, profeții Vechiului Testament avertizează în mod constant asupra judecăților divine care cad asupra popoarelor de necredincioși. În Noul Testament, deși dragostea lui Isus este prezentată ca jertfă și plină de compasiune, chemarea la convertire și credință rămâne o condiție esențială pentru primirea mântuirii. Așa cum am spus, această perspectivă nu este exclusivă creștinismului. Islamul, de exemplu, subliniază importanța supunerii față de voința lui Allah (Islam) pentru a merita mila Sa. Acțiunile pioase, rugăciunile, postul și caritatea, ca și în creștinism, sunt toate elemente care contribuie la o relație favorabilă cu divinul. În iudaism, de asemenea, răzbunarea divină, fie că este pozitivă sau negativă, ea este legată de comportamentul moral și spiritual al individului sau al poporului. Aceste exemple ilustrează învățătura sănătoasă că iubirea divină, așa cum este descrisă în textele sacre, nu este o iubire oarbă și necondiționată, ci o iubire care îndeplinește anumite condiții specifice.
S-ar putea obiecta că harul divin, un concept central în multe religii, reprezintă iubirea necondiționată a lui Dumnezeu. Harul este un dar gratuit și nemeritat, oferit umanității indiferent de meritele acesteia. El desemnează inițiativa divină și disponibilitatea lui Dumnezeu de a ierta păcatele, chiar și fără merit din partea credinciosului. Dar să nu uite nimeni că și harul divin este supus unor condiții implicite. Primirea harului este totdeauna legată de credință, pocăință, acceptare a sacrificiului lui Isus (în creștinism) sau supunere față de voința divină (în islam). Prin urmare, iubirea divină, chiar dacă este manifestată prin har, nu poate fi numită în mod abuziv și pervers necondiționată, deoarece ea necesită un răspuns și o cooperare din partea ființei umane. Iubirea desăvârșită a lui Dumnezeu nu poate să fie necondiționată, tocmai pentru că Dumnezeu este drept.
În schimb, iubirea umană are capacitatea, deși nedreaptă și prin urmare limitată, de a fi necondiționată. Dragostea parentală, în special, este un exemplu. Părinții își iubesc copiii în ciuda imperfecțiunilor, greșelilor și dezamăgirilor lor. Această iubire este adânc înrădăcinată într-o legătură biologică și emoțională care transcende judecățile și așteptările. Dragostea între prieteni poate atinge și ea un nivel de necondiționare, bazat pe sprijin reciproc, acceptare și loialitate, chiar și în perioade de criză. Dar dragostea umană necondiționată, fiind limitată în mod inerent de natura imperfectă a ființelor umane, este fondată pe nedreptate. În cazul în care dragostea umană necondiționată vrea să fie justă, relațiile umane se rup, dragostea se estompează și chiar iubirea părintească este afectată de conflicte sau traume. Necondiționarea iubirii umane este relativă și contextuală, spre deosebire de iubirea divină a cărei condiționare este garanția transcendenței ei.
Pe scurt, doctrina potrivit căreia iubirea lui Dumnezeu ar fi necondiționată este nu numai nebiblică, dar chiar lipsită de orice considerație față de propovăduirea vreunui legământ, adică a vreunui contract de iubire între Dumnezeu și om. Cei care promovează doctrina necondiționalității iubirii divine promovează implicit anarhia socială și răzvrătirea împotriva legii lui Dumnezeu.