Republica lui Dumnezeu – Masajul devenit mesaj
Am avut rețineri de a mai face comentarii care ar putea fi interpretate într-o manieră superficială și care mi-ar fi adus oprobiul unui anumit public, dar anumite evenimente petrecute săptămânile aceastea în Orientul mijlociu mă determină să reiau luările de opinie.
Factorul care contribuie la această schimbare de abordare este tăcerea asurzitoare din preajma bisericilor și a liderilor așa zis religioși, chiar a presei comerciale aș zice, care mă ajută să îmi fac curaj să exprim ceea ce poate mulți gândesc dar nu vor să exprime public de teama unor consecințe mai mult sau mai puțin imaginare.
Pentru o minimă contextualizare a celor ce urmează, menționez celor care nu au luat contact cu anumite păreri de-ale mele din trecutul nu foarte îndepărtat că la începutul conflictului din estul Ucrainei, m-am referit la președintele comediant Zelenski cu apelativul Zdreanță. Dacă nu e de la sine înțeles, precizez că am păcătuit pe Facebook, nu i-am trimis vreo scrisoare cu dedicație numitului Volodimir Zelenski. Nu mă poticnesc în trecut, spun doar că cei mai supărați s-au dovedit a fi cei care nu citiseră niciodată poezia lui Tudor Arghezi cu același titlu. Dau cezarului ce-i aparține și pun unele păreri ostile pe seama faptului că poate anumiți cititori au interpretat cuvântul folosit din perspectivă vulgară, același cuvânt fiind folosit pentru descrierea unor persoane demne de dispreț. Poate că ei sunt cei care au avut dreptate atunci, cu toate că intențiile mele fuseseră diferite.
Zdreanță, sau treanță cum se mai folosește în anumite zone ale României, descrie de asemenea o bucată de pânză uzată sau o haină jerpelită.
Asemănarea lui Zelenski cu Zdreanță a lui Arghezi se baza pe anumite considerente și similitudini care la vremea aceea, ca unul care s-a născut în februarie, dar cu mulți ani înainte de 2022, și care a mai citit câte ceva despre politica europeană, și evenimentele premergătoare așa zisei invazii rusești, erau evidente. Zdreanță al nostru, după ce a furat ouă pentru propria-i satisfacție culinară, este surprins și disciplinat de gospodină care-i oferă un ou fiert încins. Pe scurt, Europa a mințit poporul rus cu televizorul, luându-și angajamente pe care nu intenționa să le respecte (Acordul de la Minsk). Cam asta era furăciunea de ouă în analogia mea, nu intru în prea multe detalii, cine are urechi de auzit, să audă, sau să cerceteze pentru sine istoria recentă.
Spre surprinderea mea, constat că Zdreanță al nostru a făcut o tranziție decisivă de la ceea ce am asemănat eu acum 2 ani cu poezia lui Arghezi la zdreanța cealaltă, v-am făcut o mică descriere un paragraf mai sus în ceea ce privește însemnătatea cuvântului…
Fac această afirmație cu responsabilitatea unuia care a interacționat cu un număr impresionant de ucraineni, și care a facilitat mutarea a peste 50 de persoane din estul Ucrainei în Marea Britanie. Am găzduit la mine acasă persoane din zona Dnipro și pot să vă spun că am reușit sa îmi fac o ideea despre situația reală. Micul (la propriu) Churchill nu este nimic altceva decât o zdreanță care și-a vândut propriul popor și l-a dat la moarte fără nici un motiv nobil.
Ați crezut că ăsta mi-era păcatul, dar de fapt este doar începutul, puneți-vă centurile de siguranță.
Zdreanță este evreu. Drept urmare, această caracteristică nemeritată, dobândită absolut la întâmplare prin faptul că s-a născut din părinți evrei, îl califică în categoria criminalilor de Dumnezeu. Nici o altă nație de pe planetă nu a fost nici măcar tentată să-l ucidă pe Dumnezeu, cu excepția lor… Păgânul de Pilat i-ar fi dat drumul, dar aleșii s-au impus până la urmă și l-au pus pe Domnul Isus pe cruce fără drept de apel.
La acest punct, ar trebui să mă opresc și să scriu un eseu apologetic prin care ar trebui să vă explic că nu toți evreii sunt vinovați de crucificarea Mântuitorului, că toate popoarele au oameni buni și răi și alte platitudini care nu ar avea darul de a convinge pe nimeni de nimic, în ciuda truismului ascuns în ideea aceasta. În schimb, fac un apel la rațiunea domniilor voastre să extrageți ce credeți de cuviință din scrierile mele. Drept urmare nu fac nici o precizare și nu dau nici o explicație menită să vă îmbuneze. Nu deschid un Nürnberg spiritual care să decidă vinovăția sau inocența unei nații, fac doar un exercițiu de interpretare. Dacă ești evreu, te asigur public de toată dragostea mea, aprecierea și recunoștința pentru contribuțiile aduse omenirii de poporul vostru. Nu uitați că cel mai bun prieten al meu, Domnul Isus, a fost și cred că în continuare este evreu. V-aș da o listă cu contemporani aparținând acestei etnii pe care-i apreciez enorm, dar nu vreau să-i provoc pe dușmanii profesorului Norman Finkelstein.
Este de mirare că în Gaza și acum câteva zile în Liban, aceiași aleși omoară nediscriminatoriu femei și copii? Dacă nu s-au sfiit să-l execute pe Fiul lui Dumnezeu, de ce s-ar rușina acum de crimele genocidale comise fără pauză de aproape un an fără nici un discernământ?
Și noi stăm în tribune fără să schițăm măcar un semn de îngrijorare, de condamnat aceste acțiuni nici nu se pune problema. Nu vrem să supărăm pe nimeni, mai ales că noi adventiștii suntem predispuși la vinovăție prin asociere din cauza sabatului. Aveți dreptate, mă refer la ziua de sâmbătă, una dintre ele fiind 7 Octombrie 2023, o zi în care unii mai extremi ca mine s-ar fi așteptat să-i găsească pe cei care și-au pierdut viețile nevinovate în acea zi la sinagogă, nu la festivaluri… dar asta e o altă poveste.
Totuși, lucrurile nu sunt neapărat ce par, extremiști sunt la ambele poluri de opinie. Așa că aduc în discuție o teorie mai puțin cunoscută publicului larg, dar care este mai grăitoare ca niciodată înainte, cel puțin pentru mine. Este dacă doriți, o scuză, o justificare a atitudinii noastre de nepăsare și cruzime prin detașare față de ceea ce se întâmplă în jurul nostru dar la care suntem anesteziați.
Drept urmare, acest articol nu este despre Zdreanță sau Bibi (Benjamin Netanyahu), doi vajnici evrei care mă fac să-mi crape obrazul de rușine prin apartenența la aceeași rasă umană cu ei, ci despre mine și dumneavoastră. Ei sunt doar partea vizibilă a cancerului care ne macină din interior fără să ne dăm seama.
Expresia The medium is the message (mesajul este mediul prin care este transmis) a fost formulată și explicată de filosoful și teoreticianul media, profesorul canadian Marshall McLuhan. El a introdus acest concept nou, revoluționar, în lucrarea Understanding Media The Extension of Man, publicată în 1964. Ideile împărtășite de McLuhan erau în pe vremea aceea de domeniul fantasticului, într-o lume care abia se obișnuia cu televiziunea și telefonul cu fir. Considerat de unii profetul care a anunțat apariția internetului, profesorul vizionar a introdus și ideea unei noi tehnologii care va deveni o extensie a corpului uman, parte integrantă din existența omenirii. Găsiți la subsol câteva apariții video cu McLuhan care vă vor edifica asupra subiectului suficient de mult ca să citiți și cartea.
Mediul prin care este transmisă o informație are un impact profund asupra societății uneori, sau poate chiar de cele mai multe ori aș zice eu, mai mare decât conținutul mesajului în sine. Caracteristicile unui mediu, fie că este vorba de tipar, radio, televiziune sau mediul digital, influențează modul în care percepem și interacționăm cu lumea, determinând astfel schimbări culturale și sociale importante. Felul în care experimentăm, înțelegem, interpretăm lumea este dependent de mediul prin care interacționăm cu ea. De exemplu, inventarea tiparului a dus la răspândirea alfabetizării și la dezvoltarea individualismului, în timp ce media electronică (digitală) favorizează o conștiință colectivă. Ca să nu las loc de dubii, prin conștiință colectivă mă refer la spiritul de turmă, absența discernământului personal care a fost înlocuit cu propaganda nedigerată de pe ecran.
Mediul este mesajul, sau Mediul este masajul?
Teoriile academice specializate ale lui McLuhan au devenit mai accesibile publicului larg prin cartea sa publicată în 1967, The Medium is the Massage: An Inventory of Effects. Titlul cărții trebuia să fie The Medium is the Message: An Inventory of Effects numai că o eroare de tipar a produs masaj în loc de mesaj. Autorul a adoptat eroarea instantaneu remarcând că media masează simțurile umane, alterând percepția și formând conștiința colectivă după propria agendă.
Până la evenimentele din Liban când oameni nevinovați au fost uciși fără milă printr-un click, am perceput teoria lui McLuhan ca fiind aplicabilă din punct de vedere intelectual, conceptual dacă doriți. Masarea simțurilor era simbolică prin abordarea sentimentelor noastre fie prin cuvinte, sunete sau imagini și astfel manipulate după bunul plac al producătorilor de conținut. Vânzările online inspirate de reclame pregătite special pentru nevoile recipientului, personalizate chiar, au cunoscut un apogeu fără precedent în ultimii ani. S-a ajuns până acolo că internetul știe mai bine ce nevoi am decât eu însumi.
Consecința inevitabilă a fost că gândirea individuală a fost redusă la tăcere, exprimarea gândirii, acolo unde a mai rămas, criminalizată, făcând loc unei uniforme de discernere impusă de cei care controlează media, drept urmare ni se impune ce avem voie să gândim și ce nu. Împreună cu ce (conținutul), ni se oferă și cum să interpretăm informația. Pe cale de consecință, folosirea independentă a propriului creier a devenit trivială, vechea satiră comunistă cum că noi muncim, noi nu gândim este apanajul societății în care trăim. Facem un efort considerabil când deschidem televizorul sau ecranul telefonului iar ascultarea sau vizionare informațiilor pregătite special pentru noi ne epuizează orice energie pe care am putea să o folosim pentru discernere. Așa că mergem la culcare drogați, liniștiți că cineva acolo în centrul de comandă din spatele algoritmului veghează la liniștea noastră.
18 septembrie 2024 va rămâne în analele istoriei ca ziua în care inteligența artificială care era pe cale să ne ia în stăpânire odată cu apariția recentă a ChatGPT a fost pusă la punct, subjugată urii și setei de sânge a oamenilor.
Conceptualizarea ideii de media ca extensie a simțurilor umane prezisă de McLuhan a fost depășită prin introducerea componentei fizice. Micul aparat de la centură numit pager, extensia degetelor de la mână numită telefon mobil, tabletă, radio transmițător sau orice alt aparat vă vine în minte, a devenit o extensie reală, capabilă să ne omoare la propriu.
Fac o mică paranteză să spun că toate aparatele care au explodat în Liban au fost alterate anterior, un telefon mobil sau o tabletă nu are în sine capabilitatea de a ucide prin ridicarea abruptă a temperaturii bateriei. Detaliile de natură militară sau de informații/spionaj nu au relevanță pentru noi, cel puțin nu acum. Nu suntem în pericol să fim atacați pe neașteptate și uciși în masă de telefonul mobil care ar fi controlat de o minte bolnavă de la mare distanță. Însă prin aceste crime ni s-a dovedit că este posibil, lucru pe care îl știam dar nu fusese demonstrat pentru publicul larg.
Aș fi curios să aflu cum ar interpreta McLuhan aceste evenimente. El care ne-a descris cum arată satul global, lumea în care ar fi trebuit să fim conectați și foarte aproape unii de alții prin intermediul tehnologiei. Probabil că ne-ar fi amintit de faptul că tot el a sesizat reversul satului global, și anume tribalizarea, ascensiunea urii și a neîncrederii în semeni, dictată de aparatele care ar fi trebuit să ne facă să ne simțim în siguranță și mai aproape unii de alții.
În ceea ce mă privește, aproape că mi-aș dori să ne întoarcem la manipularea conștiinței, decât să văd sânge le propriu cauzat de răni fizice provocate de aceste minuni ale tehnicii.
Totuși, mă gândesc și la ocazia pe care o avem de a ne schimba paradigma de gândire și să ne luăm soarta în propriile mâini printr-o întoarcere la felul de gândire anterior revoluției digitale. Poate că o dezbatere a ideilor ne-ar prinde mult mai bine decât înghițirea nemestecată a hranei oferite de ecrane.
Zdreanță și Bibi sunt simple medii de transmitere a unui mesaj, iar noi am căzut în capcana de a argumenta autenticitatea mediului, fără să analizăm mesajul în sine.
Ca idei de explorat în timpul liber, aș vrea să fac următoarele afirmații referitoare la mesajele transmise de-a lungul ultimilor doi ani de cele două medii menționate.
- Ucraina nu este apărătorul democrației sau paznicul Europei cum ni s-a comunicat. Ucraina a fost și continuă să fie o țară frumoasă cu oameni minunați, bolnavă de cancerul corupției care i-a cuprins tot corpul. Este un dinte cariat, care va fi extras de dentistul de serviciu al planetei în momentul în care își va pierde abilitatea de a mușca. De aceea nu voi înceta să mă implic direct și personal în ajutarea oamenilor, a ucrainenilor, dar nu voi mai sta tăcut la atrocitățile comise de Zdreanță și clica lui.
- Israel, popor ales de Dumnezeu să fie sare și lumină pentru omenire, s-a transformat în golanul criminal de la colțul străzii. Palestinienii nu sunt nici pe departe Amalec, iar Bibi nu are nimic de-a face cu Dumnezeu în acțiunile sale greu de descris în cuvinte decente.
Nu voi înceta în a mă considera un urmaș spiritual al aleșilor, nu mă dezic de ideea că aș face parte dintr-un Israel însărcinat de Dumnezeu cu misiunea de a iubi rasa umană cum a făcut-o Hristos, precizez doar că acel petec de pământ plasat între Mediterană și Iordan nu este mai important pentru Dumnezeul meu decât județul Teleorman unde m-am născut.
Nu am autorizat pe nimeni să vorbească în numele meu sau al credinței mele, îmi asum riscul de a gândi pentru mine.
În loc de încheiere, vă mărturisesc că lucrul cel mai surprinzător pentru mine vine din cartea pe care mulți ați citit-o și care vă inspiră zi de zi. Iată ce zice apsotolul Pavel în cea de-a doua scrisoare către discipolul său Timotei – Căci va veni vremea când oamenii nu vor mai suporta învăţătura sănătoasă, ci îşi vor îngrămădi învăţători după poftele lor, ca să audă doar lucruri ce le gâdilă urechile. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor duce după mituri. Însă tu fii treaz în toate lucrurile, îndură suferinţele, fă lucrarea unui evanghelist, împlineşte-ţi bine slujba! – Interesant, cel puțin interesant ca să nu zic profetic. Nu suntem noi consumatori de conținut care să ne atingă simțurile după propriul plac? Nu ne abonăm noi la canale de YouTube care ne transmit ce vrem să auzim?
În era digitală, ideile lui McLuhan sunt mai actuale ca oricând, să fi fost inspirat și de Scriptură? Îmi place să cred că da.
https: //www.youtube.com/watch?v=cFwVCHkL-JU
https: //www.youtube.com/watch?v=zKRrs8DR9JA
https: //www.youtube.com/watch?v=viuIKgjLnDE
https: //www.youtube.com/watch?v=ijeMM-NXvus