Republica lui Dumnezeu – Oda bucuriei și iluzia democrației
Rasa umană a dovedit de-a lungul existenței sale că nu e în stare să aleagă bine, nici măcar atunci când i se șoptește de pe margine ce ar trebui să selecteze, de cele mai multe ori opțiunile fiind numai două. (Deuteronom 30:19: „Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești tu și sămânța ta.”)
Sigur îmi veți zice că alternativa ar fi vreun soi de dictatură, ceea ce nu ne atrage de fel, mai ales pe noi cei care am experimentat la propriu acest fel de guvernare.
Ce facem atunci? Calea cea mai dreaptă este alegerea răului cel mic. Și uite-așa ne pomenim în același punct de referință numit confuzie.
Despre democrație s-a scris amplu, și de bine, și de rău. Dar ca orice instrument, ea poate fi folosită sau abuzată după placul celui care are manșa de control în mână.
Voi lua în discuție două situații recente, despărțite de un ocean, dar totuși înrudite prin natura lor politică.
Germania se alătură națiunilor europene care nu mai pot ignora ceea ce pe nedrept zic eu este considerată extrema dreaptă. În ciuda amenzilor primite pentru folosirea unor sloganuri naziste în campaniile electorale, Alternativa pentru Germania câștigă lejer alegerile din regiunea Turingia și ocupă locul doi în Saxonia. Un accident nefericit, totul va reveni la normal, zic unii. Analiști competenți declară totuși că acest partid este în creștere și nu ar fi de mirare să provoace o surpriză la alegerile generale de anul viitor. Drept urmare, puterea nu contenește a demoniza Alternativa, atenționând publicul de pericolul care-l pândește. Ca să pară și mai convingătoare, Saskia Esken, lider al Partidului Social Democrat propunea la începutul anului o interzicere a acestui partid, scoatere în afara legii, pentru a educa alegătorii în ceea ce privește cine trebuie să câștige alegerile. Se pare că instinctul ei nu a fost chiar nejustificat. Ca suport filozofic, securitatea germană a catalogat acest partid ca organizație extremistă chitită să demoleze vajnica democrație germană.
Întrebarea care nu-mi dă pace este următoarea – cum se face că un proces presupus democratic, alegeri libere și nealterate, produc o amenințare pentru democrație? Este ceva nefuncțional cu democrația? Sau poate că nu știm ce înseamnă democrație cu adevărat. Sau nu cumva ni se pregătește ceva și când vom înțelege va fi fost prea târziu?
Un lucru este clar pentru mine, ca și alte valori abstracte de care ne lovim zilnic într-un fel sau altul, democrația nu are un stăpân absolut. Din când în când mai iau câte un interviu numitului ChatGPT pentru propria-mi edificare, și la întrebarea cine deține drepturile de autor ale democrației, intervievatul mi-a răspuns cinstit.
Conceptul de democrație nu are drepturi de autor, deoarece este o idee sau un principiu politic care aparține domeniului public. Drepturile de autor se aplică creațiilor intelectuale concrete, cum ar fi lucrările literare, artistice, muzicale sau software-ul, și nu ideilor, teoriilor, sau conceptelor generale.
Democrația, ca sistem de guvernare, este un concept care a evoluat de-a lungul secolelor și a fost influențat de multe culturi și gânditori. Este parte a patrimoniului cultural comun al umanității și poate fi discutată, dezbătută, și aplicată liber în diverse contexte fără restricții legale legate de drepturile de autor.
Deși nu se pot revendica drepturi de autor asupra democrației ca idee, lucrările specifice care discută, explică sau promovează democrația (de exemplu, cărți, articole, documentare) pot fi protejate prin drepturi de autor, dar aceste drepturi se referă doar la modul în care ideea este exprimată, nu la ideea în sine.
Nu sunt un promotor al răspunsurilor superficiale generate de algoritmi, însă pentru a ține acest articol în limitele impuse de acest gen de exprimare, consider că răspunsul dat este suficient de simplu și la obiect.
Nu-mi rămâne decât să mă întreb cu ce drept se declară anumiți politicieni și lideri religioși posesorii adevărului absolut în ceea ce privește democrația catalogându-și oponenții politici ca dușmani sau adversari ai acestui concept universal?
Trecem Atlanticul și ne lovim de bucurie.
După ce a reușit să convingă America de ceea ce se pare că uitase, și anume că americanii sunt potenți, adică pot să facă schimbarea dorită de Partidul Democrat, predicatorul conceptului fiind Barak Obama, ultimele zile ne aduc în prim plan bucuria. Kamala Harris este sursa bucuriei americane, dătătoarea de bucurie și garantul bucuriei. Postul de vice-președinte nu a fost suficient pentru a răspândi bucuria pe planetă, de acum încolo, America o va ține din bucurie în bucurie. Joy este ceea ce a lipsit din vocabularul american până acum câteva zile când a fost reabilitat de Doamna Harris.
Cum se face că aceste concepte universale, aceste valori nealienabile și disponibile tuturor oamenilor au devenit monedă de schimb electoral?
O posibilă explicație, personală, este faptul că cei care învățau poporul aceste valori au devenit ei înșiși politicieni, folosindu-și influența pentru propășire personală. Duhovnicii, preoții, pastorii deopotrivă, au lăsat politica să le încețoșeze conștiința și au abordat aceeași atitudine politicianistă. Dacă nu crezi ce spun eu, ești un eretic. Democrația promotoare a gândirii libere și a judecății pertinente pentru binele comun devine pe zi ce trece un instrument de constrângere, care depășește în oroare dictatura pentru simplul motiv că se ascunde în spatele unei libertăți false, ceea ce o face cu mult mai josnică decât o dictatură pe față.
Începând cu Consiliul de la Niceea, creștinismul a îmbrățișat pe deplin conceptul grecesc de democrație și a stabilit ce cred creștinii prin vot. Nu contest valabilitatea votului din anul 325, nici nu vreau să provoc o polemică paralelă cu subiectul abordat. Cert este că omenirea a revenit la conceptul inițial stabilit de Creator: ai voie să te răscoli împotriva mea, vor fi consecințe, dar libertatea de a mă răstigni chiar pe mine nu-ți va fi luată cu nici un preț. Votul tău primează, Adam, Eva, sunteți stăpânii propriului destin. Nu am nici un indiciu care să sugereze că Dumnezeu ar fi intervenit în vreun fel să schimbe rezultatul votului de la Niceea, Laodiceea, Hippo sau Cartagina. Avem canonul biblic de 66 de cărți pentru că așa s-a votat de liderii bisericești. Dacă este incomplet, nu e vina mea, nici a dumneavoastră. Sunt într-adevăr consecințe neplăcute pentru un creștin care neagă deciziile luate de acele consilii, dar de principiu nu se mai aprind rugurile menite a trata ereziile contrare crezului popular. Conceptul trinității a fost votat atunci și oarecum pus în cuvinte. Se pare că nici o altă doctrină nu a fost contestată mai viguros decât aceasta dar totuși a supraviețuit atacurilor contestatarilor pentru aproape două milenii. Este aceasta o dovadă a caracterului divin al unui vot dat de muritori sau mai degrabă un motiv în plus să nu desconsiderăm înțelepciunea consiliilor bisericești? Fără îndoială că este destul spațiu și pentru alte explicații, de un lucru sunt sigur, anume că Însuși Dumnezeu se supune votului popular, indiferent de iraționalitatea votului.
Prin urmare, bun sau nebun, înțelept sau ridicol, votul s-a impus ca un instrument de rezolvare a multor dispute, cu speranța că o dată votat, un subiect își diminuează actualitatea și oamenii se vor muta spre alte subiecte de vot. Votul în sine a devenit un mic idol la care sunt invitați să se închine toți practicanții, devenind aproape un ritual gol de semnificație, o religie fără fond dar cu o formă pompoasă.
Iată însă că actualitatea așa zis democratică a zilelor noastre, ne sugerează că orice vot nu este final și definitiv. Nici măcar crezurile sau doctrinele religioase nu sunt infailibile, tocmai de aceea avem conferințe, comitete și comiții. Ele au grijă să asigure actualitatea dogmelor cu scopul de a păstra o oarecare relevanță pentru societate și enoriași. Amintesc în treacăt redefinirea căsătoriei, a autorității eclesiastice a femeii, pe lângă multe alte ajustări îmbrățișate de biserică. Cât de benefice vor fi aceste ajustări rămâne în dezbatere, cert este că orice decizie importantă este urmată de o mini-schismă care chiar și în caz de succes nu va produce daune mari unui creștinism de fațadă.
Pilat propune un vot care să dea poporului iluzia de putere asupra deciziilor majore luate pentru bunăstarea nației, pentru stabilitate și prosperitate. Cum se întâmplă chiar și în zilele noastre, alegerea era simplă, două nume pe buletinul de vot – Domnul Isus sau Baraba? Atât i-a trebuit gloatei hămesite de sânge și păstrare a tradițiilor strămoșești. Pilat a vrut să facă o bucurie poporului evreu, să-i consulte, să-i facă parteneri în luarea deciziilor importante cum ar fi păstrarea purității teologiei străbune. Și gloata a ales. Și astfel s-a împlinit scriptura: Dumnezeu răstignit de creația pentru care și-a asumat riscul suprem. Inevitabilul s-a produs, nu ca rezultat al votului popular, ci ca o consecință directă a naturii infinit de surprinzătoare a unui Creator care nu s-a temut de alegerile făcute de creație. Oare ar mai fi ales la fel iudeii dacă li s-ar fi spus că votul lor nu contează și că Hristos va fi fost dat la moarte oricum?
Soluția de reparare a unui dezastru cauzat de alegerea liberă, rebeliunea față de un Dumnezeu care și-a asumat un risc etern, să îmi dea mie și dumneavoastră libertatea de a-L alege pe el sau pe celălalt, era deja în sertarele dumnezeirii. Jertfa, sacrificiul, moartea Lui era soluția salvării, nicidecum păstrarea stabilității și a tradiției, siguranța zilei de mâine cum credea poporul.
Dumnezeu nu se teme de votul meu. Și-atunci de se îngrijorează politicienii și liderii religioși în preajma alegerilor? Poate pentru că nu și-au înțeles menirea…
Poporul nu are întotdeauna dreptate, dar are dreptul să se exprime prin vot. Și fără să țină cont de nici o regulă electorală, Dumnezeu ne amintește azi că vrea cu tot dinadinsul să ne influențeze în alegerile pe care le facem. „Ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești.” Tu cu cine votezi?