Închinare fără sfârșit

În Psalmul 104:33 autorul formulează angajamentul său de a se închina lui Dumnezeu continuu, „fără sfârșit” atâta timp cât trăiește, în cuvintele următoare: „Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi”. Ce înseamnă o astfel de închinare?

O „închinare fără sfârșit” este expresia unei vieți de credință activă. Credința activă este acea credință care se manifestă prin acțiuni și comportamente concrete în concordanță cu învățăturile Bibliei. În loc să fie pur și simplu o credință intelectuală sau teoretică, credința activă implică un angajament practic și vizibil în viața de zi cu zi. Credința activă se traduce în acțiuni precum iubirea de Dumnezeu și aproapele, practicarea compasiunii și dreptății, ascultarea de poruncile lui Dumnezeu, slujirea dezinteresată față de ceilalți. Iacov, în Noul Testament, subliniază importanța credinței active atunci când afirmă: „Deci credința, dacă nu este însoțită de fapte, este moartă în sine” (Iacov 2:17). El folosește exemplul lui Avraam pentru a ilustra că adevărata credință este demonstrată prin acțiuni (Iacov 2:21-24).

Pocăința și schimbarea vieții este, de asemenea, o formă de „închinare fără sfârșit”. Pocăința este actul de regret sincer pentru păcatele săvârșite. Ea implică recunoașterea propriei vine și dorința de a se îndepărta de păcat. Pocăința este o parte esențială a convertirii creștine și a procesului de creștere spirituală. Ea este adesea precedată de convingerea Duhului Sfânt, care conduce o persoană să-și recunoască nevoia de mântuire și să se întoarcă la Dumnezeu. Pocăința nu este doar un regret superficial, ci o schimbare a mentalității și a direcției vieții. Cât despre schimbarea vieții, ea decurge în mod natural din pocăință. Este rezultatul vizibil și tangibil al transformării interioare care are loc atunci când cineva se întoarce sincer către Dumnezeu. Această schimbare implică o respingere activă a păcatului și o adoptare a unui stil de viață în concordanță cu învățăturile lui Isus Hristos. Aceasta include schimbări sensibile în atitudini, comportamente, relații și priorități. Schimbarea vieții reflectă creșterea spirituală și maturizarea în credința creștină.

O „închinare fără sfârșit” consistă într-o relație personală cu Dumnezeu, într-o legătură profundă și intimă între un uman și divin. O relație personală cu Dumnezeu se întreține prin rugăciunea regulată, prin conversație cu Dumnezeu. Într-o relație personală cu Dumnezeu, credinciosul își împărtășește gândurile, emoțiile, dorințele și preocupările cu Creatorul. De asemenea, el ascultă cu atenție răspunsul lui Dumnezeu. Într-o relație personală cu Dumnezeu, credinciosul caută să înțeleagă învățăturile divine prin citirea și studiul Sfintelor Scripturi. Lectura Bibliei este un mijloc prin care el învață să cunoască natura și scopurile lui Dumnezeu. O relație personală cu Dumnezeu se întreține prin ascultarea poruncilor Sale și supunerea în fața voinței Sale. Aceasta înseamnă observarea principiilor morale și etice ale Bibliei și trăirea în conformitate cu valorile divine. Într-o relație personală cu Dumnezeu, credinciosul își pune încrederea în El și recunoaște dependența sa de harul și dragostea Lui în fiecare aspect al vieții. Desigur relația personală cu Dumnezeu este, prin definiție, individuală, dar ea este trăită și în cadrul comunității credincioșilor. Rugăciunea comunitară, închinarea și slujirea altora sunt o parte integrantă a acestei relații.

De asemenea, viața trăită ca o „închinare fără sfârșit” este dependentă de Duhul Sfânt. O astfel de viață este fondată pe recunoașterea și acceptarea nevoii umane constante de ajutor. Credinciosul care se angajează într-o „închinare fără sfârșit” își subordonează existența Duhului Sfânt pentru a îl călăuzi în deciziile sale, în alegerile de viață și acțiunile zilnice. Duhul Sfânt îl ajută să înțeleagă mesajele spirituale conținute în Biblie și îi dă înțelepciunea de a le traduce în practică. O „închinare fără sfârșit” dependentă de Duhul Sfânt este o viață de credință care face față provocărilor, ispitelor, încercărilor prin acțiuni și atitudini manifeste de putere, curaj și perseverență. O „închinare fără sfârșit” produce în societate roada Duhului, adică dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, credința, blândețea și stăpânirea de sine (Galateni 5:22-23).

În sfârșit, mai trebuie notat faptul că o „închinare fără sfârșit” solicită umilința și vigilența celui care își propune o astfel de experiență. O „închinare fără sfârșit” este o dispoziție a minții caracterizată de conștientizarea realistă a sinelui, însoțită de absența mândriei și aroganței. Ea se exprimă prin recunoașterea faptului că înțelegerea și cunoștințele noastre despre Dumnezeu și voința Lui sunt limitate, dar și prin dispoziția de a învăța. O „închinare fără sfârșit” este o stare de conștiință atentă și alertă, însoțită de disponibilitatea de a fi gata să facă față provocărilor.  

O „închinare fără sfârșit” este o viață devenită cântare de laudă.