Lecţiile trecutului

Ideea comună care leagă pasajele biblice din Psalmul 78, Psalmul 105, Galateni 3:29, Psalmul 106, Psalmul 80, Numeri 6:22-27, Psalmul 135 este relația dintre Dumnezeu și poporul Său pe fondul credincioșiei lui Dumnezeu față de promisiunile Sale, chiar și în ciuda slăbiciunilor și nelegiuirilor umane. Autorii acestor texte revin, astfel, într-un fel sau altul asupra relației dintre binecuvântările pe care Dumnezeu le dă și angajamentele poporului Său reamintind într-un registru pedagogic responsabilitățile care sunt asociate acestei relații. Prin urmare, „lecțiile trecutului” propuse atenției credincioșilor prin aceste texte evidențiază harul divin, dragostea și puterea lui Dumnezeu, subliniind în același timp chemarea la credincioșie și recunoașterea măreției, puterii și credincioșiei lui Dumnezeu de către oameni în mulțumirea, lauda și cererile lor. Cu toate acestea, ceea ce este fundamental în aceste pasaje nu este conținutul lor de îndemnuri la pocăință și la căutarea iertării lui Dumnezeu, ci expresia nevoii credinciosului de a-și aminti neîncetat faptele lui Dumnezeu, ideea de transmitere amintitoare a faptelor lui Dumnezeu.  

„Lecțiile trecutului” nu au sens în afara memoriei. Psalmul 78 insistă asupra importanței transmiterii cunoașterii lucrărilor lui Dumnezeu din generație în generație, astfel încât memoria poruncilor Lui să constituie un obstacol în repetarea greșelilor trecutului. Psalmul 105 le reamintește cititorilor să nu uite minunile pe care Dumnezeu le-a făcut sugerându-le în acest scop realizarea de acțiuni de mulțumire amintitoare deoarece evenimentele dăinuie prin activarea memoriei. Pavel în Galateni 3:29, deși nu menționează în mod explicit memoria, atrage atenția, totuși, că toți cei care aparțin lui Hristos sunt moștenitori ai promisiunilor făcute lui Avraam, ceea ce implică o continuitate și o amintire a promisiunilor anterioare. Relația dintre amintirea faptelor lui Dumnezeu și pocăință induce potrivit Psalmului 106, dorința de a invoca harul Său. Psalmul 80 evocă memoria oamenilor ca mijloc de a activa intervenția divină prin rugăciune. Legătura memorabilă între Dumnezeu și poporul Său devenind chiar o referință identitară a credinciosului (Numeri 6:22-27) și o expresie a încrederii sale în Creator. Credinciosul este chemat să o transmită.

Astfel, cu privire la transmiterea credinței și a memoriei religioase din generație în generație, Psalmul 78:3-4 oferă o sumă de lecții cu impact major asupra „lecțiilor trecutului”. Din această sumă de lecții face parte „transmiterea credinței” Vorbirea despre ceea ce a fost auzit, despre ceea ce a fost spus de către părinți indică natura orală și transmisivă a credinței. Credința în Dumnezeu nu este doar o experiență individuală. Ea este moștenită, predată și împărtășită din generație în generație. Transmiterea credinței este în același timp și  „transmiterea unei tradiții”. Transmiterea celor auzite în comunitatea de credință asigură continuitatea tradiției religioase și constituie responsabilitatea fiecărei generații de a o transmite celor care le urmează. Credința, potrivit acestui verset biblic, nu este doar o chestiune personală, ci și o chestiune comunitară care se extinde în timp. Transmiterea credinței implică neprivarea de informații în sfera credinței. Psalmistul se pronunță clar împotriva ascunderii față de copii a adevărurilor privitoare la experiențele de credință ale înaintașilor. Adevărurile acestea sunt esențiale pentru transmiterea credinței și trebuie împărtășite fără restricții. Psalmistul subscrie demersului deliberat de informare, deschis, fără rezerve sau cenzură. Angajamentul de transmitere – „nu o vom ascunde copiilor lor” – face din sarcina generațională de transmitere a credinței nu numai o responsabilitate spirituală ci și o imensă responsabilitate socială. Transmiterea credinței este un act continuu de predare, o lecție de perpetuare a trecutului în prezent.