Domnul aude și salvează

Înțelegerea textului din Psalmii 34:17 – „Când strigă cei fără prihană, Domnul aude, şi-i scapă din toate necazurile lor” – impune înțelegerea biblică a cel puțin două noțiuni: a) noțiunea de „fără prihană” sau „neprihănit” și b) noțiunea de „necaz”.  

Astfel, în primul rând, pentru a nu deveni prada manipulărilor și deznădejdilor de tot felul, trebuie să ne amintim tot timpul că noțiunea de „neprihănit” din Biblie este interpretată în moduri diferite în funcție de gândirea teologică la lucru, de context și de pasajele considerate în analiză. Cu toate acestea, în general, termenul „neprihănit” din Biblie este adesea asociat cu o persoană care trăiește conform învățăturilor lui Dumnezeu, ține poruncile lui Dumnezeu și urmărește dreptatea și corectitudinea. În Vechiul Testament, termenul ebraic „tzaddiq” este adesea tradus prin „neprihănit”. Un „tzaddiq” este o persoană credincioasă poruncilor lui Dumnezeu. De exemplu, în cartea Proverbe este scris: „Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el!” (Proverbe 20:7). În Noul Testament, termenul grecesc „dikaios” este adesea folosit pentru a exprima noțiunea de neprihănire. Isus, în învățăturile sale, subliniază importanța neprihănirii. În Predica de pe Munte, El spune: „Fericiți cei flămânzi și însetați de neprihănire, căci vor fi săturați” (Matei 5:6). Pe scurt, în contextul biblic, a fi „neprihănit” înseamnă adesea conformarea la principiile divine, practicarea dreptății și a iubirii de Dumnezeu și de aproapele. Cu toate acestea, așa cum am precizat, interpretările pot varia în funcție de tradițiile teologice și de lecturile specifice ale textelor biblice. În Psalmi, termenul „neprihăniți” este folosit pentru a-i descrie pe cei care sunt drepți înaintea lui Dumnezeu. În contextul Psalmilor, a fi „neprihănit” înseamnă în general a fi drept, cinstit, credincios voinței lui Dumnezeu și ascultător de poruncile Sale. De exemplu, în Psalmul 1:6 este scris: „Căci Domnul cunoaște calea celor neprihăniți, dar calea păcătoșilor duce la pieire”. Aici, a fi „neprihăniți” este asociat cu a urma calea lui Dumnezeu, în timp ce păcătoșii sunt cei care se abat de la căile Sale. Pe scurt, conform Psalmilor, a fi „neprihănit” implică a trăi în conformitate cu principiile divine, a fi integru și a umbla pe calea lui Dumnezeu. Neprihănirea este o calitate spirituală și morală care îi caracterizează pe cei care caută să urmeze voia lui Dumnezeu în viața lor.

De asemenea, în al doilea rând, este importat de știut că înțelegerea textului din Psalmii 34:17 – „Când strigă cei fără prihană, Domnul aude, şi-i scapă din toate necazurile lor” – ține în mare măsură și de răspunsul pe care alegem să-l dăm la întrebarea dacă ceea ce provoacă suferință omului este și o sursă de suferință și pentru Dumnezeu și aceasta în contextul în care trebuie să admitem că nu există nici un răspuns obiectiv. Răspunsul corect este foarte personal nu numai pentru că întrebarea este dificilă, dar și pentru că ea este profundă și complexă, atingând aspecte filozofice și teologice majore. Credințele religioase și perspectivele filozofice influențează modul în care fiecare abordează această problemă. În multe tradiții religioase, se învață că Dumnezeu este milostiv și simpatizează cu suferința creaturilor sale. De exemplu, în creștinism, găsim pasaje biblice care descriu natura iubitoare și plină de compasiune a lui Dumnezeu. La fel, în islam se învață că Dumnezeu este milostiv și plin de compasiune față de creaturile sale. Cu toate acestea, înțelegerea relației dintre experiențele umane de suferință și natura divină poate varia. Unii filozofi și teologi sugerează că Dumnezeu poate înțelege și simți suferință în moduri care depășesc înțelegerea noastră umană. Alții susțin că Dumnezeu, ca entitate supremă, este dincolo de experiențele umane și nu simte în mod direct suferința, ceea ce Îi permite să ofere sprijin, îndrumare și compasiune ființelor umane care trec prin încercări.

Prin urmarea, înțelegerea corectă a textului din Psalmii 34:17 – „Când strigă cei fără prihană, Domnul aude, şi-i scapă din toate necazurile lor” – presupune o încredere profundă în protecția divină acordată celor drepți. Încrederea că Dumnezeu aude strigătele celor neprihăniți și îi eliberează de toate necazurile lor este rezultatul reflecției credinciosului asupra relației simultane dintre dreptate, credință și eliberare. Promisiunea eliberării întărește ideea că dreptatea și evlavia sunt valori fundamentale care, conform credinței exprimate, merită protecție divină. Este o încurajare să perseverăm în credință, chiar și în mijlocul încercărilor, știind că Domnul ascultă chemările celor drepți și îi eliberează de greutățile lor.

Acestea fiind spuse, să nu uităm că tot Biblia învață că Dumnezeu „face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Matei 5:45). Potrivit Bibliei, deci, diferența între cei răi și cei neprihăniți când strigă către Dumnezeu nu stă în faptul că Dumnezeu nu răspunde unora și răspunde altora, ci probabil în faptul că numai în neprihănire omul poate să cunoască glasul Pastorului cel Bun, adică să audă și să înțeleagă răspunsul lui Dumnezeu.