Apelul lui Dumnezeu  pentru misiune

Studiul de săptămâna aceasta continuă îndoctrinarea în raport cu noțiunea de „misiune”, noțiune relativ recentă în vocabularul teologic (secolul al XVI-lea), noțiune care va desemna ansamblul compus din două elemente: sarcini încredințate și o trimitere relativă la aceste sarcini. Desigur, această idee de trimitere pentru realizarea de către Isus și Duhul Sfânt a proiectului Tatălui de dezvăluire a dragostei Lui pentru întreaga omenire nu este străină nici spiritului și nici textului biblic. Problema este că începând de atunci, adică din secolul al XVI-lea aria de sens a noțiunii de misiune a fost deplasată în act din perimetrul instituției creștine în cel al organizației creștine. Așa se face că în secolul al XIX-lea se va vorbi despre misiune pentru a distinge „teritoriile de misiune” de bisericile organizate producătoare de misionari. În contextul acesta misiunea va fi din ce în ce mai strâns legată de colonizare, deplasându-se din ce în ce mai mult spre sud. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, noțiunea de misiune este folosită de organizațiile bisericești pentru a desemna mișcarea creștină confesională din țările dezvoltate către țările în curs de dezvoltare. Astăzi, noțiunea de misiune creștină este centrată pe trei câmpuri de sens: 1) cel al prezenței organizațiilor religioase în ordinea internațională prin reprezentări și mobilizări ale actorilor instituționali în scopul apărării libertății religioase în lume, 2) cel al dezvoltării rețelelor religioase în globalizare prin alimentarea în conținut a legăturilor dintre rețelele religioase, societățile civile și relațiile internaționale și  3) cel  al utilizării religiei în relațiile dintre state.  

Considerând aceste observații, suntem constrânși – daca vrem să rămânem obiectivi și să nu derogăm de la principiile onestității intelectuale – să constatăm că învățătura propusă credincioșilor în acest studiu este în ruptură totală atât cu textul biblic cât și cu realitatea empirică corespondentă unei minime teologii a misiunii. Mai exact, studiul ne propune un discurs despre o misiune imaginară machiată cu texte biblice, împachetate într-o pastișă de curs de dezvoltare personală. Astfel, ca într-o lecție de dezvoltare personală i se propune credinciosului mai înainte de toate un demers straniu și anume acela de a ieși din zona sa de confort personal pentru că absența emigrării sau imigrării în alt spațiu geografic sau social comportă riscul egoismului și răutății: „Dumnezeu dorește ca noi să ieșim din zona de confort. Dorința de a rămâne numai printre cei de același neam și etnie ori stare socială cu noi poate duce la egoism și chiar răutate”, citim încă de la începutul studiului.

În această logică a studiului, istoria turnului Babel ne este prezentată ca o ilustrație a refuzului de a ieși din zona proprie de confort. Un contra exemplu nefericit folosit aici pentru a ajunge la o învățătură în disonanță incompresibilă cu sensul teologic al noțiunii de misiune: „Ei intenționau să atingă prin forțe proprii siguranța percepută de ei, în loc să se încreadă în cuvântul lui Dumnezeu. Oricare ar fi fost motivele lor majore, Dumnezeu știa că intențiile lor nu erau curate și că erau pline de o ambiție egoistă, așa că i-a împiedicat să își atingă țelurile declarate.” Ce să înțelegem? Dumnezeu le-a încurcat limbile oamenilor la Turnul Babel pentru că au încercat să iasă sau să intre într-o zonă de confort? Pentru că au interacționat între ei sau pentru că nu trebuia să interacționeze între ei?

Este posibil ca într-un curs de dezvoltare personală adresat unui public iudeo-creștin, chemarea lui Avram de a ieși din comunitatea în care trăia să fie o ilustrație potrivită pentru figurarea unei ieșiri din zona de confort. Este posibil ca atunci când ieși într-o zonă de confort să intri într-o zonă de turbulențe. În sensul acesta studiul ne spune că Avraam a trebuit „să renunțe la o existență comodă și cel mai probabil prosperă în țara natală, numai ca să plece fără să știe unde se duce (Evrei 11:8)! Iar unul dintre primele lucruri cu care s-a confruntat a fost o foamete. Această foamete era atât de gravă încât Avraam a trebuit să părăsească locul în care Dumnezeu îi spusese să se stabilească și a mers altundeva. Apoi lucrurile s-au înrăutățit și mai tare”. Dincolo de faptul că noțiunea de „confort” așa cum o înțelegem noi în sintagma „a ieși din zona de confort” îi era necunoscută lui Avraam, observați că în chemarea pe care i-o face Dumnezeu, Avraam primește o făgăduință și o binecuvântare care nu sunt însoțite de nici o trimitere, de nici o misiune din partea lui Dumnezeu. Într-o optică de dezvoltare personală putem să-l vedem pe Avram ca misionar. Într-o lectură onestă a bibliei, însă, experiența lui Avraam este cu totul străină nu numai noțiunii, dar și ideii de misiune.

În cele din urmă, ca la toate cursurile de dezvoltare personală, studiul se încheie prin îndemnul de a începe misiunea acolo unde ne aflăm. În logica lecțiunii această opțiune este fondată pe ipoteză dublă a inconfortului în zona în care îți desfășori existența și a misiunii ca o zonă de confort pe care, evident, trebuie s-o părăsești. O teologia inversată a misiunii. Apelul lui Dumnezeu pentru misiune în biserică ar fi, în cazul acesta, pentru cei pentru care biserica este o zonă de inconfort. Prin opoziție, pentru cei pentru care biserica este un loc unde se simt bine, apelul lui Dumnezeu pentru misiune ar fi să iasă din acest loc de confort, adică din biserică. Absurd, dar acestea sunt dedesubturile unei gândiri și învățături nebiblice despre apelul lui Dumnezeu pentru misiune.