Cum ne salvează Dumnezeu

„Calea, Adevărul și Viaţa” STUDIUL 10 » 30 NOIEMBRIE – 6 DECEMBRIE – Comentarii la Scoala de sabat

Studiul din săptămâna aceasta, sub titlul „Cum ne salvează Dumnezeu”, se focalizează asupra textului biblic din Efeseni 2:1-10. Acest fragment al epistolei, atât prin construcția sa argumentativă, cât și prin substanța metaforică a acestei construcții, se pretează nu numai interpretărilor multiple, dar și suprainterpretărilor cu largi deschideri pentru tot felul de debordări speculative. Pentru unii, textul explică felul în care Dumnezeu ne mântuiește. Pentru alții, textul spune că necreștinii sunt „morți în greșelile și păcatele lor”; pentru alții, textul ridică problema  necredincioșilor care fac fapte bune; pentru alții, textul este o ocazie de a discuta criteriile necesare pentru ca ceva să fie cu adevărat o lucrare bună în ochii lui Dumnezeu; pentru alții, potrivit versetului 7, Dumnezeu este motivat de egoism, pentru că ne mântuiește cu scopul final de a-Și arăta propria Sa glorie; pentru alții, textul spune ca nu ține de responsabilitatea noastră să credem, deoarece credința este un dar de la Dumnezeu. Și lista poate continua cu alte și alte interpretări care se întrec să răspundă la tot felul de întrebări: De ce este numit Satana „domnul puterii văzduhului”? (Versetul 2); Ce ne spune aceasta despre comportamentul lui Satan în această lume?; Cum putem vedea acest spirit la lucru astăzi?; Ar trebui să considerăm că toți necredincioșii sunt „copii ai mâniei”? (versetul 3). Dar copiii lor?; Cum ar trebui acest lucru să influențeze modul în care acționăm față de ei? În versetul 6, Pavel spune că am fost așezați în locuri cerești. Ce înseamnă asta în mod concret?; Am fost mântuiți pentru a face fapte bune? Dacă „da”, atunci cum să înțelegem învățătura că am fost mântuiți „fără faptele noastre”? Dacă „nu”, atunci de ce am fost mântuiți?

Dincolo de acest nor de interpretări și de întrebări, o observație poate să constituie un cadru de obiectivizare a oricărui discurs în raport cu textului biblic din Efeseni 2:1-10. Această observație este cea din versetul 1: „Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre”. Spre deosebire de discursul pe care Pavel îl ținea romanilor în Romani 1:26 și Romani 2:1 – unde omul este văzut ca fiind viu în păcate – aici, omul nu este considerat din perspectiva răspunderii lui față de Dumnezeu, ci din perspectiva că el este total mort față de Dumnezeu. Omul pe care îl mântuiește Dumnezeu nu are nicio reacție, nici o formă de răspuns la acțiunea lui Dumnezeu și nici o capacitate de a schimba ceva. El nu simte și nu înțelege ce face Dumnezeu pentru el. Prin urmare nici nu poate sa vorbească despre felul cum îl mântuiește Dumnezeu. Pentru simplul și suficientul motiv că el este mort. Prin urmare, omul depinde total în ceea ce privește mântuirea de ceva din afara lui la care el este insensibil, depinde de harul lui Dumnezeu. Iată de ce credinciosul poate fi considerat „lucrarea Lui, creată în Hristos Isus”