Puterea lui Isus cel înălțat

Studiul din săptămâna aceasta sub titlul „Puterea lui Isus cel înălțat” își propune să explice ultima parte a capitolului 1 din Epistola către Efeseni. În aparență ușor de înțeles, textul poartă totuși în el câteva evidențe tulburătoare, mai greu de acceptat, dintre care patru merită luate în considerație.

Mai întâi, observați că textul vorbește, în ordine, de trei puteri diferite: „puterea de înțelegere a minții voastre”, „nemărginita puterea a lui Dumnezeu „pentru noi” și puterea lui Isus Hristos așezat „deasupra tuturor”. Aceste trei puteri sunt în raport una cu cealaltă. Astfel „puterea de înțelegere a minții” umane este luminată de Dumnezeu ca să cunoască puterea Lui de a-L face pe Isus Hristos „cap peste toate lucrurile”. Astfel, la diferite niveluri, toate cele trei puteri îndeplinesc un rol în lucrarea de mântuire. Ele sunt de ordin spiritual, dar manifestate în materialitatea sensibilă a realității umane. Aici am putea să ne punem o serie de întrebări despre natura disprețului pentru „puterea de înțelegere a minții” și glorificarea din ce în ce mai mult a ignoranței în comunitățile noastre. Să notam, de asemenea că discursul despre puterile angajate în lucrarea de mântuire reiterează misterioasa distincție făcută în această epistolă între „voi” și „noi”.  

O a doua evidență textuală tulburătoare pentru unii, jenantă pentru alții, este ierarhizarea celor trei puteri și, în mod deosebit, subordonarea puterii lui Isus față de puterea lui Dumnezeu. În text, puterea lui Dumnezeu este prezentată ca fiind deasupra puterii lui Isus Hristos. Dumnezeu are putere în El Însuși, în timp ce Isus Hristos primește puterea de la Dumnezeu: „El I-a pus totul sub picioare și L-a făcut cap peste toate lucrurile”. Natura puterii lui Dumnezeu și natura puterii lui Isus Hristos sunt diferite. Textul este o oportunitate pentru a reactiva vechea controversă teologică pe tema Trinității. O rezervă în sensul acesta este însă justificată de neputința umană de a face abstracție de interpretări și de subiectivitate în abordarea acestui subiect.              

O a treia evidență textuală este în raport cu natura Domnului nostru Isus Hristos. Astfel, în contextul ierarhizări a puterilor, textul din Efeseni ne vorbește despre „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos”. Aceasta expresie este similară expresiilor din Vechiul Testament: „Dumnezeul lui Sem” (Geneza 9:26), „Dumnezeul lui Isaac” (Geneza 28:13), ”Dumnezeul lui Avraam” (Geneza 31:42), Dumnezeul lui Nahor (Geneza 31:53), „Dumnezeul lui Iacov„ (Exodul 3:6) etc. Cine este acest Dumnezeu al Domnului nostru Isus Hristos? Poate avea un Dumnezeu Domnul nostru Isus Hristos? Desigur, se poate specula în fel și chip pe marginea acestui text, dar nu este locul aici. Rămâne totuși o evidență textuală obiectivă pe care numai lipsa de onestitate intelectuală o poate oculta.

În sfârșit, a patra evidență textuală tulburătoare este „L-a făcut cap peste toate lucrurile, pentru Biserică” (Efeseni 1:22). Fără îndoială, textul indică faptul că Isus Hristos are putere peste Biserică. El este Autoritatea supremă a Bisericii. Problema este că lipsa unei explicitări contextuale a sensului cuvântului „Biserică” lasă loc la tot felul de interpretări. Ar fi o încumetare să decidem aici sensul în care autorul Epistolei către Efeseni folosește termenul de „Biserică”. Putem reține, însă, că în mod obiectiv, este greu de admis că termenul „Biserică” din text desemnează o organizație de tip asociație cultuală sau culturală, cu statute, sedii, conturi în bancă, președinți, secretari etc. Pe vremea când a fost scrisă această Epistolă, nu existau astfel de organizații religioase. Prin urmare, „trupul Lui” din versetul 23 este o metaforă a „Bisericii”, dar în nici un caz a unei biserici, sau mai exact a unei organizații de tip „charity” care se autodefinește „biserică”.    

Acestea sunt evidente textuale. Așa stă scris. Daca le respingem sau le negăm, respingem sau negăm ceea ce scrie negru pe alb, „cu subiect și predicat” în Biblie. Desigur, putem să ignorăm realitatea obiectivă a textului și să ne dăm dezlegare la înțelegerea pe care ne-o dorim. Nimeni, în afară de Duhul Sfânt, adică de Duhul Adevărului, nu poate să aneantizeze reaua credință a cuiva. Reaua credință este irațională. Să nu uităm, însă, că din rea credință „oamenii nu vor mai suporta învățătura sănătoasă, ci își vor îngrămădi învățători după poftele lor, ca să audă doar lucruri ce le gâdilă urechile” (2 Timotei 4:3) privându-se astfel de puterea lui Isus cel înălțat.