Pavel și efesenii

Studiul din săptămâna aceasta, sub titlul „Pavel și efesenii”, propune o perspectivă socio-istorică a raporturilor apostolului Pavel cu „sfinții” și „credincioșii în Hristos Isus”, probabil, din Efes. Aceasta perspectivă este, în același timp, și o introducere în textul epistolei atribuită lui Pavel și potrivit canonului biblic, destinată să fie citită în comunitatea creștină din Efes. Cadrul reținut pentru delimitarea învățăturii este cel al versetelor 9 și 10 din primul capitol al epistolei: „căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăși într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ.” (Efeseni 1:9-10) Astfel, cele trei delimitări majore ale relației lui Pavel cu destinatarii textului său sunt voința divină, taina mântuirii și unificarea creației.  

Într-o lectură pur teologică, acest cadru plasează raporturile lui Pavel cu credincioșii sub tutela voinței divine. Nu este voința lui Pavel cea care alimentează interacțiunea sa cu credincioșii, ci voința lui Dumnezeu. Prin urmare, această relație nu este rezultatul unor tehnici de evanghelizare. Pavel le scrie credincioșilor din postura de supus al voinței divine. El se supune voinței lui Dumnezeu de a face cunoscuta celor ce cred, taina mântuirii prin Isus Hristos. Nici Pavel și nici credincioșii nu sunt inițiatorii relației care îi leagă. Aceasta este alegerea suverană a lui Dumnezeu care intenționează să restaureze armonia și unitatea în întreaga creație. Relația care îl leagă pe Pavel de credincioși și pe credincioși între ei are ca scop această unificare universală a tot ce există. În scopul acesta, Isus Hristos este cel care înlătură toate frontierele, de orice natură. Relația lui Pavel cu efesenii și epistola sa ca expresie a acestei relații sunt rezultatul morții și învierii lui Hristos care a deschis calea pentru restaurarea relației noastre cu Dumnezeu și pentru unirea tuturor lucrurilor în El. Hristos este centrul și mijlocitorul acestui proces de reconciliere și unitate.

Relația lui Pavel cu efesenii ne învață că există o armonie și o ordine în întreaga creație, chiar dacă adesea nu o putem înțelege în întregime. Ea este o invitație la umilință și la acceptarea faptului că există lucruri pe care nu le putem controla sau înțelege complet. Ideea de „taină” implică un mister, o profunzime care depășește înțelegerea noastră limitată. Prin urmare, relația lui Pavel cu efesenii ne invită în contextul acesta să reflectăm asupra limitelor cunoașterii noastre și să recunoaștem că există aspecte ale realității care ne depășesc. Când analizam sau criticam relațiile interumane, să ne amintim că dincolo de ceea ce simțim și observam, există o ordine superioară și un scop divin în univers, care nu sunt accesibile prin cunoașterea umană obișnuită.

În sfârșit, relația lui Pavel cu efesenii este o ilustrare a rolului religiei în societate și a influenței acesteia asupra unirii și coeziunii sociale. Descoperirea tainei voinței lui Dumnezeu este un factor unificator în societate. Relația lui Pavel cu efesenii poartă în ea înțelegerea că încrederea în puterea de intervenție a voinței lui Dumnezeu dincolo de realitatea cotidiană sensibilă a fiecărui om, cum și credința într-un scop divin comun creează un sentiment de apartenență și solidaritate între membrii comunității religioase. Această înțelegere îi permite lui Pavel și efesenilor să depășească granițele sociale sau culturale care îi separă, oferindu-le o bază comună pentru construirea unor relații traduse în acte practice de credință, cum ar fi etica și valorile asociate cu unirea tuturor lucrurilor în Hristos. Această înțelegere influențează comportamentul și relațiile sociale ale credincioșilor.