Luminaţi de slava lui Dumnezeu

Studiul din săptămâna aceasta, intitulat „Luminați de slava lui Dumnezeu”, aduce din nou în discuție tema evenimentelor finale care se vor desfășura la un moment dat într-un viitor foarte apropiat. În conformitate cu realitatea, studiul afirmă, însă, că noi nu cunoaștem acest moment și că nici Biblia nu conține informații exacte despre el. De asemenea, studiul mai adaugă, pe bună dreptate, observația că nici despre felul în care evenimentele finale se vor petrece, nu ni s-a spus mai mult în Biblie. Imediat însă, lecțiunea se contrazice pe ea însăși plonjându-ne în doctrina confesională care, spre deosebire de Biblie, știe și poate să ne spună totuși ce și cum se va întâmpla. În contextul acesta, ne sunt livrate mai multe învățături dintre care trei se disting în mod deosebit prin ancorarea lor profundă în tensiunile istoriei politice a Statelor Unite ale Americii din secolul al 19-lea.

Mai întâi, potrivit studiului  „va apărea un fel de legislație care va impune păzirea duminicii în contrast cu păzirea sabatului”. În secolul al 19-lea, în Statele Unite ale Americii, a existat o puternică dispută politico-religioasă în ceea ce privește observarea sabatului. Centrul polemicii era cel al zilei în care să fie observat sabatul: sâmbăta sau duminica? Atunci, în conformitate cu porunca a patra din decalog, adventiștii au ales să observe sabatul în ziua de sâmbătă. De atunci însă lucrurile s-au schimbat și chiar dacă adventiștii continuă și azi să țină sâmbăta ca zi de odihnă, ei nu mai muncesc șase zile conform poruncii a patra, ci doar cinci zile pe săptămână. Week-end-ul a intrat în ritmicitatea vieții adventiștilor și, prin urmare, ei observă ca mai toată lumea și sâmbăta și duminica. Povestea cu impunerea păzirii duminicii nu mai are niciun sens astăzi, mai ales că biserica nu are niciun program sau poziție și cu atât mai puțin vreo formă de militantism pentru reinstaurarea săptămânii de lucru de șase zile.

A doua învățătură politico-religioasă pe tema evenimentelor finale este aceea că Vaticanul „își va extinde influența în întreaga lume și va duce la o mișcare de unire a bisericii cu statul. Scopul va fi dobândirea unității mondiale într-o perioadă de schimbări economice, catastrofe naturale, tulburări sociale, crize politice internaționale și conflict global”. Formulată într-o perioadă în care catolicismul începea să joace un rol politic important în Statele Unite, mai ales în cartierele muncitorești ale marilor orașe, această învățătură nu mai are sens astăzi când biserica noastră nu este în opoziție ideologică față de gândirea politică Romano Catolică căutând asemenea majorității bisericilor apropierea cu statul. Prezența frecventă a oamenilor politici în bisericile noastre și în programele noastre nu numai de sâmbăta dar, în mod general în viața bisericii, este cea mai elocventă ilustrație a lipsei de sens a acestor învățături din secolul al 19-lea al Statelor Unite ale Americii .

În sfârșit, a treia învățătură politico-religioasă livrată de studiul nostru este aceea a identificării Statelor Unite ale Americii cu fiara care va prelua conducerea mondială impunând un sistem mondial de închinare. Încă o învățătură jenantă pentru adventiștii din secolul al 21-lea pentru care lumea politică mondială apare în mod evident multi-polarizată. Este vorba de o realitate în ruptură totală cu viziunea americanilor adventiști din secolul al 19-lea care, ca toți americanii de atunci, vedeau Statele Unite ale Americii conducând lumea întreaga. La aceasta se adaugă și inconfortul intelectual de a asimila Statele Unite ale Americii cu fiara din Apocalipsa ținând cont că originea adventismului modern este în Statele Unite ale Americii și că sediul bisericii adventiste este pe teritoriul a ceea dogma învață că se numește fiară. 

Toate discursurile legate de evenimentele finale nu sunt decât interpretări mai mult sau mai puțin fantasmagorice. Aceste discursuri au toate o consecință comună și anume aceea de a-i distrage atenția credinciosului de la urgența pregătirii personale în vederea întâlnirii cu Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos și de a-i focaliza preocupările asupra unei istorii colective despre care Dumnezeu nu ne-a descoperit mai nimic. Dacă ar fi fost important și decisiv pentru mântuirea noastră să cunoaștem evenimentele politice, sociale și economice care vor marca istoria omenirii la finalul ei, oare nu ne-ar fi descoperit Dumnezeu lucrul acesta în cuvinte simple ușor de înțeles de oricine? Desigur. Dar nu istoria omenirii este importantă în planul de mântuire, ci istoria personală a fiecăruia dintre noi. Până la sfârșitul istoriei planetei pământ, prioritatea fiecărui credincios este să învețe să-și numere bine zilele pentru că sfârșitul istoriei lui est mai aproape de el decât sfârșitul lumii.