Sabatul și sfârșitul

Studiul din săptămâna aceasta – „Sabatul și sfârșitul” – este un exemplu aproape desăvârșit de „lecțiune” care de-a lungul timpului i-a făcut pe credincioși – și pe tinerii din biserică în mod deosebit – să „dezerteze” de la școala de sabat. Pentru un credincios sincer cu o minte cât de cât sănătoasă și vie este o tortură – o formă de dezumanizare în adevăratul sens al cuvântului – să admită ca învățătură duhovnicească niște texte care sunt un amestec halucinogen de imaginație patologică, schizofrenie discursivă, incultură și dispreț pentru oamenii în căutare de mântuire.   

În primul rând, cele „trei mesaje cerești” din Apocalipsa 14 nu conțin nici o referință la sabat. Numai o imaginație tulburată sau manipulatoare poate introduce în acest text tema sabatului. A vorbi despre sabat aici înseamnă a vorbi despre ceva ce nu este în texte; înseamnă a adăuga ceva textului biblic, înseamnă a altera mesajele îngerilor. Consecințele unui astfel de demers sunt extrem de grave. Autorul textului avertizează: „Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.” (Apocalipsa 22, 18) Prin urmare celui care adaugă o învățătură despre sabat în mesajele celor trei îngeri din Apocalipsa 14, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea Apocalipsei.  

În al doilea rând, studiul perturbă gândirea prin schizofrenia sa discursivă. Astfel, titlul studiului asociază sabatul cu sfârșitul în timp ce conținutul studiului asociază sabatul cu creațiunea. Si pentru ca adâncimea confuziei și tensiunea contrarietății să fie și mai profunde, studiul se focalizează pe controversa duratei creațiunii, sabatul zilei de sâmbăta fiind argumentul suprem al creațiunii în șase zile înțelese în mod literar. Desigur, pentru ca nici un om nu a asistat la creațiune, este înțelept să păstram ca referință textul scris al Bibliei, dar fără să uitam că acest text ne spune că, pentru Domnul, „o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.” (2 Petru 3:8) și că înaintea Lui „o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.” (Psalmi 90:4)

De asemenea, studiul este deconcertant și prin doza excesivă de incultură pe care o conține. Exemplele sunt numeroase de la început până la sfârșit. Două însă se impun pentru a fi subliniate. Astfel, în secțiunea de miercuri – „Creația, Sabatul și sfârșitul timpului” – citim că sabatul este „simbolul cel mai esențial al celei mai esențiale învățături. Singurul lucru mai fundamental decât el este Dumnezeu Însuși.” Dincolo de confuzia permanentă între semn și simbol, studiul scufundă credincioșii într-o bolboroseală a mintii unde expresia „simbolul cel mai esențial al celei mai esențiale învățături” induce ideea că ar exista realități mai esențiale decât ceea ce este esențial: o expresie păguboasă a inculturii generale în ceea ce privește adverbele și adjectivele fără grad de comparație. Dar ceea ce este și mai grav, este reducerea lui Dumnezeu la un simplu „lucru”: „Singurul lucru mai fundamental decât el – adică decât sabatul – este Dumnezeu Însuși”. Un om cultivat, chiar si ateu, în discursul său nu îl va pune pe Dumnezeu în categoria „lucruri”. Dumnezeu nu este un lucru, El este Creatorul, El este Ființa prin excelență.

În sfârșit, studiul abundă în afirmații de genul „Credincioșia față de porunca Sabatului este recunoașterea angajamentului nostru de a trăi o viață de ascultare” sau „Sabatul se află în centrul marii lupte asupra dreptului lui Hristos de a primi închinarea noastră în calitate de Creator”, adică în afirmații care califică sabatul în termeni de obligație inconturabilă pentru om sau de miză pentru Dumnezeu. Acest fel de a prezenta sabatul disprețuiește atât omul, făcând din el sclavul sabatului, cât și pe Mântuitorul omului care, vorbind despre sabat, a spus: „Sabatul a fost făcut pentru om și nu omul pentru sabat” (Marcu 2:27) Sabatul nu a fost făcut pentru Dumnezeu, ci pentru om. Sabatul nu Si l-a făcut Dumnezeu pentru Sine, ca să judece lumea cu el, ci ca omul să experimenteze săptămânal trăirea prin har. Dumnezeu a făcut sabatul cum „a făcut toate lucrurile; … după planul veșnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.” (Efeseni 3:9,11)