Meseria de predicator și frica credincioșilor

Meseria de predicator este foarte veche, iar instituțiile religioase au instrumentalizat-o ca pe o sursă de consolidare și menținere a legăturii credinciosului cu biserica. Predicatorii provin din biserica, și, în același timp, rămân în afară ei, alimentând-o cu resurse, umane și materiale. Ei preferă mulțimile stadioanelor, sălilor de conferințe, piețelor publice și, mai nou, ale Internetului și rețelor sociale, un loc unde se adună acum popoarele credincioase pentru că predicatorul este, înainte de toate un pastor de mase.

Când apare predicatorul, care este rolul sau, care sunt practicile lui și influența lui socială? Regăsim, astăzi, în era Internetului și a media digitale aceleași rituri, reguli și practici profesionale ? Deși tehnologiile s-au schimbat, iar tehnicile s-au modernizat, dacă aruncăm o privire istorică asupra acestei meserii, vom vedea similarități extraordinare între profilurile predicatorului din Evul Mediu și cel actual.

Meseria de predicator se construiește și se dezvoltă deplin pe parcursul a trei secole, începând cu a două jumătate a secolului al XIV-lea până în secolul al XVI-lea, când evidența ei distrugătoare pentru mesajul evanghelic va genera critici și revolte care vor alimenta Reformatiunea. Predicatorii, remunerați căci recunoscuți de utilitate socială nu numai de sistemul laic cât și de cel religios-clerical, vor dilua Biblia și mesajului său, în favoarea unor discursuri în serviciul unor interese proprii sau exterioare lor. Această stare de degradare și de deterioare pe care predicatorii o instaurează în raporturile credincioșilor cu credința și cu Scriptură se înfiripă încet încet pe parcursul a trei secole. În această perioada vastă, numai pe teritoriul francez sunt recenzați 1947 de predicatori atestați, oficiali (Martin, 1988).

Istoric, predicatorul își și i se atribuie o genealogie nobilă: el este un moștenitor al profetului și al apostolilor cerșetori , în contracurentul discursului oficial ecleziastic, dar fără să se despartă cu adevărat de el, cu o predică exaltată și necontrolată , emoțională , cu un mesaj profetic decisiv, care suscită imediat o adeziune din partea mediilor populare, a oamenilor obișnuiți , simpli, mai ales în context de criză socială acută, context favorizant al apariției și existenței lor. Așadar , predicatorii se instalează ca un panaceu universal pentru mase, în momente cheie din istorie, care amintesc întrucâtva de cele de astăzi : mari calamități , ciumă , escroci care îi jupoaie pe cei sărmani sau ignoranți , deja victime ale sărăciei și ale prăduitorilor de tot felul. Ei concept și oferă o mâncare ușor accesibilă și digerabilă, dar nu neapărat necesară, ca un răspuns la foamea de certitudini a maselor în această lume și în celalată pentru că acestea și-au pierdut încrederea în conducătorii săi laici și religioși pentru a le asigura mântuirea și scăparea. Predicatorii aceștia ies inițial din mănăstiri, sunt călugări cerșetori, dominicani, franciscani, augustieniei, apoi misionari adulati de masele citadine, retori, colportori de indulgențe etc. (Martin, 1988) Ei se profesionalizează încet, încet, știind să se adapteze la publicurile lor, sunt educați și au niște obiective clare : să consolideze sentimentul de apartenență la biserică, să ofere confort credinței maselor, să-i certe, să-i pedepsească sau să-i recompenseze pe credincioși, să ducă un război cu păcatul, să ridice în slăvi sărăcia și să demonizeze bogăția. Ei folosesc tehnici din recuzita de manipulare și propagandă a comunicării, din domeniul eclezial-liturgic, precum și din cel al artelor spectacolului,  utilizează exemple simple, de la experiențe la anecdote facile, referințe la marile subiecte și teme ale pietății biblice precum și tehnici de punere în scenă frecvente în teatrul sacru și în jocurile teatrale din biserici, adică de dramă liturgică cu următoarele caracteristici : durata foarte scurtă (câteva minute), cor și actori (predicatorul, în față), un anumit limbaj retoric etc.

Care sunt efectele ? Predicatorii profesionalizați dezvoltă o lume plină de clișee, de stereotipuri  impresionante despre Scripturi, golite însă de sens. Biblia este sfărâmată în bucăți, în fragmente vulgare care își pierd sensul imediat și direct, precum și impactul real asupra spiritualității maselor. O imagine a Bibliei pe care Reformațiunea va încerca să o corecteze. În fine, predicatorii distrug nu numai sensul Bibliei dar și relația cu ea.

Deja circulau critici foarte clare legate de aceste efecte. Iată un exemplu de astfel de critică violentă formulată de franciscanul Louis Peresi, care este foarte actuală dacă ar fi să o aplicăm predicilor contemporane :

« Minciuna este interzisă. Mai întâi, predicatorilor, pentru că ei nu trebuie să predice povești și fabule care să îi îndemne pe oameni să radă (…) Apoi, preoților : să fie atenți, cei care nu cunosc teologia și care predică, să nu mintă; este mai bine să tacă și trebuie să evite locurile în care se povestesc fabule și istorii deșarte » (Martin, 1988, p. 210).

Aceste efecte devastatoare ale activității predicatorilor de meserie sunt brutale și revin ciclic în istorie, mai ales când societățile traversează contexte de criză majoră : economică, socială, culturală, identitară etc. cum este cazul societății contemporane. Ajutați de dezvoltarea Internetului și a mijloacelor de comunicare în masă digitale, disponibile imediat și oricând, și capabile să adune, la nivel mondial, mase dispersate oriunde în lume, predicatorii populează astăzi toate denominatiunile religioase, utilizând aceleași tehnici și aceleași practici, cu aceleași efecte că și în secolele de început. O meserie care remunerează foarte bine și care funcționează ca un opium pentru masele de credincioși în căutare de „mană” pentru frica existențială, teama de moarte și groaza că accesul la mântuire să nu le fie interzis dacă nu trec prin vămile penitențelor inculcate de predicatorii profeți care anunță finalul timpurilor, dar pe bani.

Predicatorul este o adevărată întreprindere, o reală economie globală care trăiește din comercializarea emoției și a fricii credincioșilor, așa cum se întâmpla acum secole bune, pe când a devenit o meserie. El este în aceeași stare și condiție ca dinainte de Reformațiune, acea de speculant și adesea escroc, foarte „pasionat” de rețele sociale și plateforme de streaming. A privi în oglinda Evului Mediu târziu practica predicatorilor actuali, a reveni la consultarea arhivelor, materialelor și manuscriselor arheologice ( cf. Martin, 1988) este nu numai utilă, dar și necesară pentru că lectura despre istoria trecută a predicatorului ne ajută să înțelegem istoria sa contemporană precum și legitimitatea de a schimba reprezentarea trecutului în parabolă a prezentului (Lukács, 1965).

Referințe

Lukács, G. (1965). Le Roman historique. Paris : Petite bibliothèque Payot.

Martin, H. (1988). Le métier de prédicateur. Paris : Les Éditions du Cerf.