Colțurile din vechime sunt media de azi

Peisajul media de limbă română abundă de expresii care se întrec în năstrușnicii de toate genurile (gramaticale). O ascultare mai atentă a conținutului vorbit care nu trebuie să depășească 30 de minute, și aici includ și pauzele publicitare, ne va expune sărăcia vocabularului de radio și televiziune de pe plaiurile mioritice. Subiectul e vast, nu se poate dezvolta pe câteva rânduri, mă rezum la cele trei cuvinte care îmi sfredelesc urechile de ceva vreme.

Cutremurător este adjectivul nelipsit al buletinelor de știri. Fie că e vorba de un cutremur la propriu cum a fost cel din Turcia și Siria de săptămâna aceasta sau de divorțul unei cântărețe de manele de soțul infidel, aceste doua evenimente trebuie musai să fie cutremurătoare. Bruma de solidaritate umană care se mai află în sufletul meu mă face să fiu trist la gândul că oameni nevinovați și-au găsit sfârșitul sub dărâmături. Șoptesc o rugăciune, donez sânge, m-aș duce și acolo să ajut dacă mi s-ar permite, dar pe moment nu e voie. Un eveniment într-adevăr cutremurător în toate înțelesurile cuvântului.

Pe de altă parte, nimicuri sublime cum ar fi diferite scandaluri provocate de abuzul de alcool sau plagiatul unui politician nu se pot încadra la categoria cutremurător nici măcar în glumă.

Provocarea este apanajul preferat al emisiunilor religioase. Viața însăși e o provocare, consumarea de vegetale de asemenea. Cel mai mărunt apel la o schimbare milimetrică a unui comportament nesănătos trebuie să devină o provocare, altfel nimeni nu te ia în seamă. Îndemnul, recomandarea, invitarea la o anumită acțiune nu poate avea același rezultat ca o provocare. Metaforic vorbind, pot să zic o dată că vă provoc să mai puneți mâna pe cărți bune, dar am presimțirea că v-am pierdut deja de mușterii din secunda în care am rostit provoc. Când provocarea care are o conotație negativă intrinsecă devine îndemnul preferat al majorității apelurilor la schimbare spre bine, nu e de mirare că rezultatele se lasă așteptate. Sinonime ale acestui cuvânt sunt asmuțirea (oamenilor împotriva altor oameni), iscarea (unui incendiu), sau instigarea (la ură rasială sau etnică), drept urmare, în lupta mea cu kilogramele nesănătoase mă simt mai motivat dacă sunt îndemnat. Provocarea mă irită mai degrabă.

Corect este preferatul politicienilor. Cum se intră în pană de adjective, deputatul sau primarul deopotrivă scot din buzunar prietenul corect. Adevărat, cinstit, exact au fost trase pe linia moartă și într-un fel poate că au dreptate. Adevărul, cinstea nu fac casă bună cu politica.

Dar nu e totul pierdut, aceste cutume nu sunt noi și nici nu se vor sfârși curând.

În evanghelia după Matei, Domnul Hristos se confruntă cu o situație asemănătoare și se pare că nu se dă înapoi de la a spune lucrurilor pe nume: “Când vă rugați, să nu fiți ca fățarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile ulițelor, pentru ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata. Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti. Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați. Să nu vă asemănați cu ei.” (Matei 6:5-8pp)

Îmi veți spune că este o distanță între televiziunile mileniului trei și rugăciunile invocate de Hristos în capitolul 6 din Matei. Argumentul meu este simplu: rugăciunea era cea mai răspândită metodă de exprimare în public în vremea și locurile acelea pentru mase. Colțurile din vechime sunt media de azi. Sigur că se poate face o clasificare detaliată a tipurilor de colțuri, piețe publice, sinagogi și alte locuri de adunare a publicului, după cum și televiziunile împreună cu celelalte platforme digitale se pot separa în diferite categorii. Nu intenționez să epuizez subiectul aici și acum, încerc doar să „provoc” un dram de gândirea critică pe subiectul vorbelor.

Bolboroseala cu pretenții de elocvență a fost prezentă în spațiul public chiar pe vremea Mântuitorului iar intervenția Sa nu pare să fi avut efectele dorite, nici atunci și nici acum. Cauza este identificată ca fiind propria impresie despre bolboroseală. Cu alte cuvinte, nu neapărat sărăcia vocabularului ar fi cauza, ci greșita părere că însuși Dumnezeu ar trebui să facă un efort și să citească printre rândurile bolboroselii noastre. Consecința nerostită este că muritorii ar trebui să se mulțumească chiar cu mai puțin decât monologul adresat Divinității. De ce ar trebui să facă vorbitorul un efort intelectual să vorbească clar și lămurit? Acest gen de vorbire se formează prin citirea de cărți mult mai eficient decât prin verificarea mesajelor de pe Insta, presupune un efort mai mare decât machiajul pentru camera de filmat, mai ales că nu este de datoria ascultătorului să interpreteze bolboroseala cu propriile forțe.

Un posibil răspuns pentru propria-mi dilemă în ceea ce privește comunicarea către o audiență în fața căreia am o responsabilitate de onoare să vorbesc onest și fără echivoc se află tot în Scriptură: „După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul.” (Evrei 1:1) Dumnezeu nu s-a limitat la un singur tip de comunicare, ne-a luat în serios neputința de a înțelege și nu s-a limitat la o abordare, ci a făcut eforturi serioase de a ne lămuri misterul existenței „în multe feluri”. A mers atât de departe încât L-a pus la bătaie chiar pe Fiul. Cu atât mai mult ar trebui și noi să facem un efort.