Legământul lui Dumnezeu cu noi
Scoala de sabat: Legământul lui Dumnezeu cu noi (7 ianuarie – 13 ianuarie) – Comentarii la Scoala de sabat
*** Studiul de săptămâna aceasta – Legământul lui Dumnezeu cu noi – aduce în discuție două „legăminte bilaterale extrem de importante între Dumnezeu și copiii Săi” și anume „Legământul mântuirii” și „Contractul zecimii”. Ceea ce surprinde imediat este ideea de „bilateralitate” și, după aceea, cea de „contractualizare” a vieții religioase în contextul creștinismului. Semnele de mirare cum și cele de întrebare sunt puse aici de faptul că orice contract bilateral este fondat pe „interes” – interes bilateral, interes mutual, interes general etc. – ceea ce biblic nu este cazul nici în ceea ce privește mântuirea, nici în ceea ce privește bunăstarea materială. Mântuirea nu este fondată pe interes, ci pe credință. Bunăstarea credinciosului nu ține de suma de bani pe care o dă organizației religioase din care face parte, ci de ordinea economică la care participă. Sunt credincioși sinceri foarte săraci, cum sunt și credincioși adevărați foarte bogați. De asemenea, este surprinzător pentru o gândire creștină biblică să descopere în învățătura sa confesională principul do ut des, adică principiul „îți dau ca să îmi dai tu” care este fundamentul religiilor primitive în virtutea caracterului răzbunător al divinității adorate. În creștinism, Dumnezeu este iubire.
Biblia nu vorbește despre niciun contract bilateral al mântuirii. Evanghelia, vestea cea bună, nu este cuprinsă în ceea ce omul Ii dă sau Ii va da lui Dumnezeu. Evanghelia nu este cuprinsă nici în ceea ce Dumnezeu îi dă sau îi va da omului. Evanghelia este că Dumnezeu Însuși S-a dat pe Sine pentru mântuirea omului: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul lui Fiu” (Ioan 3:16). Pentru a beneficia de această lucrare divină de mântuire, omul nu are nevoie de niciun contract cu Dumnezeu: „pentru ca oricine crede să nu piară ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16). Credința nu este un contract și cu atât mai puțin bilateral. Credința exclude interesul. „Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Ea, credința, vine în urma auzirii și auzirea vine din Cuvântul lui Dumnezeu. Ideea unui legământ al mântuirii nu vine din Cuvântul lui Dumnezeu și, prin urmare, ea nu este fondată pe credință mântuitoare, ci pe interes religios instituțional sau organizațional.
„Contractul zecimii” este o altă învățătură surprinzătoare. O învățătură necreștină și nebiblică. Putem vorbi de o „lege” a zecimii, dar nu de un contract. Ceea ce este cu totul și cu totul alt lucru. O lege nu este un „contract bilateral”, ci o normă care trebuie respectată. Nimeni nu este merituos pentru că respectă legea. În schimb, cel care încalcă legea se expune unei pedepse. Mai mult decât atât, legea zecimii este o lege socială. Zecimea este, potrivit Bibliei, un impozit prelevat și folosit diferit de-a lungul istoriei. Biserica Catolică, „fiara” criticată de către mulți neoprotestanți, recunoaște și asumă faptul că zecimea este un impozit bisericesc, o taxă asupra producției solului. Culmea este că, în timp ce Revoluția franceză a abolit această taxă, neoprotestantismul azi o reinstaurează sau militează pentru reinstaurarea ei cu argumentele papalității: „contractul zecimii” – cel care plătește zecimea este binecuvântat, cel care nu o plătește nu va fi binecuvântat. Biblia spune însă altceva, ea spune că Dumnezeu „face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Matei 5:45). Impozitul pe venit și binecuvântarea lui Dumnezeu – tradusă prin bunăstare materială – sunt două categorii distincte. Asocierea și subordonarea lor mutuală nu sunt decât o tehnică umană de exercitare a puterii atunci când nu este vorba pur și simplu de escrocherie organizațională pe fond spiritual.
Biblia învață că Dumnezeu dă pentru ca și noi să dăm la rândul nostru, nu Lui, ci semenilor noștri prin sistemul social în care trăim.
DACĂ LEGĂMÂNTUL AR FI CONTRACT, ATUNCI MĂ ȚIN DE TERMENII CONTRACTULUI, IAR DUMNEZEU TREBUIE SĂ MĂ MÂNTUIE. DAR MÂNTUIREA ESTE PRIN HAR, PRIN CREDINȚĂ, NU PRIN FAPTE, CA SĂ NU SE LAUDE NIMENI. (EF. 2)
Luk 17:7 Cine dintre voi, dacă are un rob, care ară sau paște oile, îi va zice, cînd vine dela cîmp: „Vino îndată, și șezi la masă?”
Luk 17:8 Nu-i va zice mai degrabă: „Gătește-mi să mănînc, încinge-te, și slujește-mi pînă voi mînca și voi bea eu; după aceea, vei mînca și vei bea și tu?”
Luk 17:9 Va rămînea el îndatorat față de robul acela, pentrucă robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred.
Luk 17:10 Tot așa și voi, dupăce veți face tot ce vi s’a poruncit, să ziceți: „Sîntem niște robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.”
LEGĂMÂNTUL IMPLICĂ IUBIRE, HAR, MILĂ, IERTARE, PUTERE, ÎNNOIRE, CEEA CE UN CONTRACT NU ARE. UN EXEMPLU DE CEEA CE IMPLICĂ LEGĂMÂNTUL SI NICIODATĂ UN CONTRACT:
Psa 40:1 Îmi pusesem nădejdea în Domnul, și El S’a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele.
Psa 40:2 M’a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei (AM CĂLCAT LEGĂMÂNTUL); mi-a pus picioarele pe stîncă, și mi-a întărit pașii.
Psa 40:3 Mi-a pus în gură o cîntare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulți au văzut lucrul acesta, s’au temut, și s’au încrezut în Domnul. (TOTUL FACE EL, EU DOAR AM STRIGAT.)
CONSIDER CĂ ESTE O MARE JIGNIRE LA ADRESA LUI DUMNEZEU ÎN A SPUNE CĂ LEGĂMÂNTUL MÂNTUIRII ESTE UN CONTRACT. NICIODATĂ SPIRITUL PROFETIC NU FOLOSESTE PENTRU LEGĂMÂNTUL MÂNTUIRII TERMENUL DE CONTRACT.
UN ALT ASPECT AL LEGAMÂNTULUI MÂNTUIRII ESTE FAPTUL CĂ ACESTA ESTE LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU OAMENII SI NU LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU SI AL OAMENILOR. SPRE DEOSEBIRE DE CONTRACT CARE APARȚINE AMBELOR PĂRȚI (PRIMELE DOUĂ EXEMPLE DE MAI SUS), LEGĂMÂNTUL MÂNTUIRII APARȚINE NUMAI LUI DUMNEZEU.
Gen 17:7 Voi pune legămîntul Meu (NU SPUNE LEGĂMÂNTUL NOSTRU) între Mine și tine și sămînța ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legămînt vecinic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău și al seminței tale după tine.
Gen 17:9 Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzești legămîntul Meu (NU SPUNE LEGĂMÂNTUL NOSTRU), tu și sămînța ta după tine, din neam în neam.
DUMNEZEU NU FACE CONTRACTE, CI LEGĂMINTE.
DIAVOLUL FACE ÎN SCHIMB CONTRACTE, IAR EL INTERPRETEAZĂ IUBIREA LUI DUMNEZEU CA FIIND UN CONTRACT BILATERAL. EXEMPLU:
Job 1:8 Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pămînt. Este un om fără prihană și curat la suflet, care se teme de Dumnezeu și se abate dela rău.”
Job 1:9 Și Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?
Job 1:10 Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui și tot ce este al lui? Ai binecuvîntat lucrul mînilor lui, și turmele lui acopăr țara.
SIMON MAGUL ÎNȚELEGEA IUBIREA LUI DUMNEZEU TOT IN TERMENII CONTRACTULUI:
Act 8:18 Cînd a văzut Simon că Duhul Sfînt era dat prin punerea mînilor apostolilor, le-a dat bani,
Act 8:19 și a zis: „Dați-mi și mie puterea aceasta, pentruca peste oricine-mi voi pune mînile, să primească Duhul Sfînt.”
Act 8:20 Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentrucă ai crezut că darul lui Dumnezeu s’ar putea căpăta cu bani!
AM FOLOSIT EXPRESIA „LEGĂMÂNTUL MÂNTUIRII” ÎN SENSUL CĂ – „‘LEGĂMÂNTUL MEU’ DIN BIBLIE ESTE UN LEGĂMÂNT CARE ADUCE MÂNTUIRE”.
DOUĂ EXEMPLE DE FOLOSIRE A TERMENULUI „CONTRACT” ÎN SPIRITUL PROFETIC:
“Laban a zis lui Iacov: ‘Iată movila aceasta, și iată stâlpul acesta, pe care l-am ridicat între mine și tine. Movila aceasta să fie martoră și stâlpul acesta să fie martor că nici eu nu voi trece la tine peste movila aceasta, și nici tu nu vei trece la mine peste movila aceasta și peste stâlpul acesta, ca să ne facem rău. Dumnezeul lui Avraam și al lui Nahor, Dumnezeul tatălui lor să judece între noi’. Iacov a jurat pe Acela de care se temea Isaac”. (Geneza 31, 51-53.) Pentru întărirea tratatului, părțile contractante au dat o masă. Noaptea a fost petrecută într-o comuniune prietenească; iar în zorii zilei, Laban și cei ce-l însoțeau au plecat. O dată cu această despărțire a încetat orice urmă de legătură între copiii lui Avraam și locuitorii Mesopotamiei. PP 194.1
El I-a zis Domnului Hristos: „Ție Îți voi da toată stăpânirea și slava acestor împărății; căci mie îmi este dată și o dau oricui voiesc” (Luca 4,6). El a încercat să facă un contract special cu Domnul Hristos prin care urma să-I transfere îndată tot ce era în proprietatea lui, dacă Domnul i s-ar fi închinat. SAa 140.5
Este foarte interesant ca in tot studiu despre zecime nu se amintește nimic despre Deutronom capitolul 14. 22la 29 unde se arata clar cum se aduce zecimea si ce se face cu ea In primul rand ea nu se aducea in bani ci in produse apoi beneficiau de ea preotii orfanul vaduva strainul si cel ce o aducea impreuna cu familia sa Cine mai respecta azi ce zice Dumnezeu?