„Adu-mi și cărțile mele, în special pergamentele” (2 Timotei 4:13)

Pavel face această cerere, nu stând liniștit pe un scaun la deschiderea celui de-al 3-lea Festival Internațional de Carte Creștină de la Reims, unde m-ați invitat să rostesc acest cuvânt inaugural, ci în timp ce se află în închisoare la Roma, probabil spre sfârșitul vieții, sub domnia împăratului Nero. Această chemare de a „aduce cărțile, mai ales pergamentele” poartă urgența de a transmite o moștenire intelectuală și spirituală în condițiile grele prin care trece. În închisoare, fără posibilitatea de a-și continua călătoriile misionare, Pavel și-a dublat eforturile pentru a lăsa un mesaj celor care îl urmau. Cerând aceste cărți, Pavel subliniază că, și în fața morții, importanța înțelepciunii scrise și a reflecției personale rămâne crucială dincolo de orice înțelegere. Este un om de credință, dar și un om de litere, în dialog permanent cu cultura și cunoștințele vremii sale. Ceea ce pare, la început, o cerere practică, devine un simbol al relației creștinului cu cunoașterea și ne împinge să ne punem la îndoială propria relație cu cunoașterea.

Pentru Pavel, cărțile sale nu sunt simple scrieri, ci instrumente ale revelației divine. În scrisorile sale, el subliniază capacitatea cărților de a dezvălui înțelepciunea lui Dumnezeu și de a edifica credincioșii. Cerând cărțile și pergamentele sale, Pavel reafirmă această credință că revelația divină este ancorată în cuvântul scris. Această perspectivă ridică problema centralității Cuvântului scris. Spre deosebire de filozofiile orale ale vremii sale, tradiția creștină apreciază cartea ca un vehicul al adevărului divin. Cererea lui Pavel trebuie înțeleasă ca o dorință de a transmite o moștenire spirituală. Cerându-și cărțile, el cere ca sursele sale de inspirație și cunoștințele să nu se piardă. Transmiterea este în centrul misiunii creștine; este continuitatea credinței din generație în generație. Cererea lui Pavel „Aduceți-mi și cărțile mele” mărturisește importanța scrierilor ca suport pentru o moștenire creștină, în care fiecare generație este chemată să construiască pe reflecțiile predecesorilor săi.

Cererea lui Pavel este, de asemenea, o chemare la căutarea continuă a înțelepciunii. Chiar și în fața morții iminente, a ales să-și aprofundeze cunoștințele, demonstrând că a căuta adevărul este o nevoie existențială, trecând dincolo de simplele nevoi materiale. Această căutare poate fi comparată cu filozofiile grecești clasice, care plasează cunoașterea în centrul căutării fericirii și împlinirii umane. Pavel îl întruchipează aici pe filozoful care, chiar și în ultimele sale zile, caută să învețe și să înțeleagă mai profund natura lui Dumnezeu, umanitatea și existența.

Asemenea celui de-al 3-lea Festival internațional al Cărții Creștine de la Reims, dorința lui Pavel pentru „cărți” și „ pergamente ” este o amintire că rațiunea și credința nu se exclud reciproc, ci se pot îmbogăți reciproc. Căutând să studieze până la capăt, Pavel arată că această credință creștină nu este o credință oarbă, ci o credință care salută explorarea intelectuală. Scrierile lui Pavel în sine arată adesea o gândire complexă, integrând elemente ale filozofiei stoice și ale retoricii grecești. Dorind să posede cărțile sale, Pavel subliniază și limita cunoștințelor noastre. Căutarea cunoașterii este infinită și, în ciuda a tot ceea ce a realizat Pavel, el rămâne conștient de propria sa finitudine. Acest verset face ecou cuvintelor unor filozofi precum Socrate, care ar fi spus: „Știu că nu știu nimic”. Pavel, conștient de transcendența lui Dumnezeu, admite implicit că, deși a dobândit înțelepciune, există întotdeauna taine divine care ocolesc omului.

Pavel, solicitând cărțile sale, arată o înțelegere profundă a valorii lor pentru continuitatea cunoașterii. Această solicitare este o reamintire că știința și credința se bazează pe capacitatea de a păstra cunoștințele de-a lungul generațiilor. La cel de-al 3-lea Festival internațional de Carte Creștină de la Reims, acest lucru rezonează cu importanța actuală a tehnologiilor de conservare, fie pentru producerea de cărți, fie pentru diseminarea acestora folosind progresele științifice moderne. Din punct de vedere istoric, în societățile orale, memorarea și recitarea au fost metodele principale de transmitere. Cartea a făcut posibilă înregistrarea gândurilor în timp, păstrarea lor, analizarea lor. „Adu-mi și mie cărțile”, cererea lui Paul arată o tranziție de la cultura orală la o cultură a memoriei scrise, un pasaj fundamental pentru dezvoltarea cunoștințelor umane. Astăzi, al 3-lea Festival Internațional de Carte Creștină de la Reims este chemat să medieze o altă tranziție culturală, o tranziție culturală în cadrul producției de cărți creștine în sine: de la cultura inteligenței naturale la cultura inteligenței spirituale și de la cultura inteligenței artificiale la cultura de inteligența divină. Cererea lui Pavel este expresia unei curiozități intelectuale care depășește simplele probleme spirituale. A fi dispus să citești și să studiezi până la capăt demonstrează dorința de a învăța mereu și de a-ti extinde cunoștințele. Această curiozitate este forța motrice pentru dezvoltarea cunoștințelor, dar și pentru creșterea spirituală. Și acesta este motivul pentru care Festivalul Cărții Creștine de la Reims există și trebuie să continue să existe.

„Adu-mi și mie cărțile, în special pergamentele.” Prima lecție pe care o putem învăța din cererea lui Pavel este setea de cunoaștere pe care Pavel continuă să o mențină până la sfârșit. Pavel știe că este pe cale să plece, dar nu încetează să-și dorească să-și citească cărțile, să învețe, să se îmbogățească. Festivalul Cărții Creștine este aici pentru a ne învăța importanța continuării căutării noastre pentru cunoașterea spirituală. Chiar și în vremurile noastre de suferință sau oboseală, să nu lăsăm niciodată deoparte dorința noastră de a înțelege mai profund adevărurile lui Dumnezeu. Aceasta implică în primul rând căutarea în cărțile creștine pentru orice înțelepciune care ar putea să ne întărească credința. Pavel nu vede cunoașterea lui Dumnezeu ca un sfârșit, ci ca un proces, un curs care continuă până la ultima lui suflare. Astfel, trebuie, ca și el, să cultivăm o dragoste profundă pentru cărți, pentru toate scrierile care ne pot edifica și ne pot apropia de Dumnezeu.

De asemenea, este semnificativ faptul că Pavel menționează „în special pergamentele”. Unii teologi cred că aceste suluri ar fi putut conține textele sacre ale Vechiului Testament sau chiar notele și meditațiile personale ale lui Pavel. Pentru Pavel, aceste texte nu sunt simple documente. Acestea sunt temeliile credinței sale, stâlpii pe care și-a construit slujirea. Aceasta ne învață că aceste cărți, în special cele inspirate de Dumnezeu, sunt suportul învățăturii vii.

Acest Festival de Carte Creștină ne invită să redescoperim comoara inestimabilă care sunt cărțile inspirate, care ne vorbesc și ne ghidează și astăzi. Credința noastră este alimentată de o sursă constantă de adevăr care nu se usucă niciodată. Avem Scripturile care ne ghidează, dar avem și alte cărți scrise de bărbați și femei credincioși care ne pot ajuta să creștem, să fim edificați și să înțelegem profunzimile vieții spirituale.

Pergamentele pe care le cere Pavel reprezintă, de asemenea, mărturia lui. Cerându-i lui Timotei să i le aducă, el arată importanța moștenirii spirituale. Aceste scrieri conțin, fără îndoială, o parte din istoria slujirii sale, roadele cercetării sale, rugăciunile și experiențele sale cu Dumnezeu. Ele ne amintesc că fiecare credincios este chemat să lase în urmă o mărturie, o moștenire de credință care poate inspira generațiile viitoare. Aceasta nu înseamnă că fiecare dintre noi trebuie să scrie neapărat o carte, dar viețile noastre trebuie să poarte semnul credinței noastre și să servească drept mărturie. Fiecare creștin este o carte pentru lume. „Adu-mi și mie cărțile, în special pergamentele” la Festivalul Cărții Creștine de la Reims ne încurajează să construim o viață care poate fi o mărturie, care inspiră, care învață și care mângâie pe cei care vin după noi.

În cele din urmă, faptul că Pavel dorește să recitească aceste cărți ne arată o intimitate cu Dumnezeu care vine prin citire și meditație. În cărțile creștine găsim vocea lui Dumnezeu care ne vorbește personal. Pavel nu se agață de scrisorile fără viață, dar știe că în aceste texte va găsi totuși putere și pace pentru a continua să meargă înainte. Dumnezeu ne vorbește și astăzi prin cărțile creștine, care sunt un canal viu al înțelepciunii Sale, al promisiunilor Sale și al iubirii Sale.