Caut cu disperare un pastor care crede!

Titlul acesta reformulează expresia ironică a lui Henry de Montherlant – „Caut cu disperare un preot care crede” – expresie care denunță la fel de mult pe cât imploră pentru că este încărcată de tristețea unui om care percepe deconectarea între discursul religios – devenit un limbaj profesional, un sistem de gesturi și idei prăfuite de rutină – și credința trăită.  

De ce? Pentru că a fi pastor necesită, în primul rând, credință – nu credința într-un sistem bisericesc, ci într-o persoană vie, Hristos. Credința nu este o idee abstractă. Este o întâlnire. Este trăită direct. Dacă pastorul nu o trăiește, ce poate transmite? Când un credincios întâlnește un pastor care crede, simte imediat. Credința nu stă în cuvinte, ci în strălucirea feței, în răbdare, în modul de a asculta. Adevărata credință are savoare, alină fără a stinge, pune întrebări fără a zdrobi. Ea se comunică prin osmoză, nu prin propagandă. Un pastor care crede nu este cel care are toate răspunsurile. Este cel care rămâne în picioare în mister, umil și încrezător. Se poate îndoi uneori, dar îndoiala sa nu este sterilă. Devine rugăciune: „Doamne, mărește-mi credința.”

Isus însuși s-a confruntat cu lideri religioși scrupuloși, dar lipsiți de credință, atașați de Lege mai degrabă decât de iubirea Tatălui. Adevărații urmași ai lui Isus simt când limbajul religios sună gol. Ei percep când rugăciunea este doar un ritual. Ei nu cer de la pastor miracole, ci adevăr, nu certitudini, ci credință vibrantă, sinceră, trăită. A crede nu înseamnă pur și simplu a admite existența lui Dumnezeu. Cei mai mulți pastori cred „intelectual”. Dar credința creștină nu este o opinie rațională. Ea este un act de încredere radicală. A crede intelectual înseamnă a afirma că Dumnezeu există. A crede spiritual înseamnă a trăi ca și cum totul ar depinde de El. A crede spiritual transformă, schimbă alegerile, modul de a iubi, de a vorbi și de a sluji al pastorului. Când crede spiritual, pastorul nu mai predică pentru a convinge, ci pentru a iubi.  

Caut în interiorul bisericii un pastor care crede cu adevărat: om simplu, tăcut, credincios în viața lui de zi cu zi. Caut pastorul acela de la țară, misionar uitat, lucrătorul îmbătrânit aplecat peste mlădițele viței de vie care încă se roagă pentru lume. Nu are titluri, dar credința lui susține chiar și zidurile bisericii. Crede, uneori fără să înțeleagă pe deplin, dar crede suficient pentru a continua să binecuvânteze, să viziteze, să mângâie și să învețe. Rugăciunea lui nevăzută hrănește suflete pe care nu le va cunoaște niciodată. Caut în interiorul bisericii un pastor care să nu se mai bazeze pe cultură sau tradiție, ci pe credința pură. Caut un pastor mai puțin manager decât contemplativ. Mai puțin lider decât slujitor plin de devotament. Caut un pastor a cărui credință nu vine din logică, ci din întâlnire cu Hristos în tăcere, în Scriptură, în simboluri trăite profund și în compasiune pentru săraci. Caut un pastor nu un predicator elocvent, caut un om a cărui credință pătrunde însăși ființa credinciosului. Caut un pastor pentru care sinceritatea a devenit singurul limbaj care rezonează cu speranța mântuirii. Un pastor care crede și le dă tuturor curajul să creadă la rândul lor.

„Caut în biserică un pastor care crede” nu este o judecată. Este o chemare la fidelitate, la transparență, la convertire. Este, de asemenea, o pledoarie pentru iubire: iubirea unui popor care nu vrea să se mulțumească cu un creștinism cultural, ci cu o credință întrupată. A crede înseamnă a te preda. Înseamnă a-ți pune slujirea, îndoielile, oboseala în mâinile lui Hristos. Păstorul care îndrăznește această predare devine o lumină, fără să-și dea seama măcar. Nu mai vorbește despre un Dumnezeu îndepărtat. Vorbește despre El ca despre un Prieten întâlnit.

Caut un pastor care crede și, căutând, sper că voi descoperi că Dumnezeu îl ridică undeva  în biserica Sa pentru ca flacăra sfântă a credinței, încă o dată, să renască.