Organizațiile religioase – Materialismul religios și identitatea confesională (27)

Organizațiile religioase, pentru a exista și a prospera, au nevoie de resurse materiale: clădiri, terenuri, obiecte de cult, finanțe etc. Materialismul religios se justifică în cazul acesta prin necesitatea funcțională a infrastructurilor menite să susțină activitatea pentru care aceste organizații au fost create. Construirea lăcașurilor de cult, organizarea evenimentelor spirituale, remunerarea clerului etc. implică însă în mod necesar gestionarea resurselor financiare, întreținerea și administrarea proprietății bunurilor imobiliare sau atribuirea salariilor clerului care generează nu rareori corupție și abuz de putere. Însă, materialismul organizațiilor religioase și identitatea confesională sunt profund interdependente. Bogăția unei organizații religioase îi întărește influența socială și politică, permițându-i să-și consolideze identitatea și să atragă noi adepți. De asemenea, o identitate confesională puternică justifică achiziția și modul de gestionare al resurselor materiale, servind la mobilizarea credincioșilor și legitimarea cererilor financiare. Această interacțiune creează un ciclu în care puterea materială și imaginea de marcă spirituală se întăresc reciproc. Să nu uităm că, din cele mai vechi timpuri, templele și mănăstirile dețineau terenuri și clădiri donate de credincioși sau dobândite prin cucerire și care erau considerate daruri divine sau semne de favoare divină. Rolul socioeconomic al Bisericii Catolice în Evul Mediu, de exemplu, este inseparabil de revendicările prin care ea a devenit un mare proprietar de pământ. Când intrau într-o mănăstire, călugării și călugărițele aduceau o „zestre”, cel mai adesea pământ, din care veniturile erau folosite pentru întreținerea lor materială. În testamentele lor, proprietarilor de pământuri, chiar și marilor domni și suverani, li se cerea să includă donații de loturi de pământ către biserică pentru a finanța slujbele și rugăciunile rostite întru mântuirea sufletelor lor. Acest apetit religios de acumulare de pământuri a dat naștere unor concentrări de putere și conflicte istorice, precum luptele istorice dintre Biserică și nobilii feudali pentru controlul pământului. Dar azi, nu numai Biserica Catolică deține importante active imobiliare în întreaga lume – bazilici, catedrale, mănăstiri și moșii funciare – ci și celelalte organizații religioase.  Biserica Ortodoxă, Biserica Anglicană, Biserica Adventistă etc. posedă proprietăți considerabile. Instituțiile musulmane gestionează moscheile, madrasele (școlile coranice) și, uneori, terenuri mari sau proprietăți comerciale, în funcție de context. Organizațiile budiste dețin temple, mănăstiri și centre de meditație.

În epoca modernă, odată cu secularizarea treptată și naționalizarea proprietății religioase în unele țări precum și cu edificarea de organizații caritabile și educaționale de către structurile spirituale în alte țări, conflictele induse de materialismul religios în organizațiile religioase s-a adaptat schimbărilor sociale și politice. Astfel, ele au integrat peisajul imobiliar modelat cu spitale sau universități fondate de instituții religioase promovând printre credincioși ideea că nu există o contradicție pură și simplă între credință și materie, ci mai degrabă o dialectică unde instituțiile religioase, pentru a-şi atinge scopurile spirituale, depind de resurse materiale, unde construirea unui spital sau a unei universități chiar dacă este un act profund material, materializează de fapt credința prin transpunerea valorilor spirituale în structuri fizice. Motivația spitalelor religioase, dincolo de aspectul umanitar, este legată intrinsec de caritatea evlavioasă dar și de consolidarea puterii simbolice și sociale a instituției religioase. Prezența lor fizică într-o comunitate le întărește influența locală și capacitatea lor de a răspândi valori religioase. Organizarea și conducerea acestor spitale sunt însă supuse constrângerilor economice și politice ale contextului înconjurător. Strângerea de fonduri, negocierile cu autoritățile publice și managementul personalului sunt toate elementele care le influențează funcționarea și capacitatea lor de a-și îndeplini misiunea caritabilă. Universitățile religioase, la rândul lor, contribuie la formarea unei elite intelectuale care împărtășește aceeași viziune asupra lumii și o puternică identitate religioasă. Și aici materialismul religios este central: resursele investite în educație, infrastructură și programe de cercetare reflectă importanța acordată conservării și diseminării doctrinei religioase. Influența ideologică a acestor universități se extinde cu mult dincolo de zidurile lor, impactând societatea prin absolvenții care sunt pregătiți acolo. Materialismul religios alimentează ideologic tensiunea dintre cererea de excelență academică și aderarea la o anumită doctrină religioasă și dă naștere la conflicte instituționale grave sau la compromisuri discutabile. În același timp, prezența spitalelor și universităților religioase întărește identitatea confesională și generează o formă de competiție între diferite confesiuni unde rivalitatea pentru resurse, influența socială și recrutarea studenților sau pacienților este un factor conflictual atunci când această prezență nu este gândită în mod „constructiv”, prin stimularea inovației și îmbunătățirii serviciilor oferite credincioșilor.  

Bogăția oferă organizațiilor religioase putere de influență, permițându-le să susțină cauze politice, să influențeze deciziile publice și să participe la dezbaterile societale. Influența lor politică poate fi directă, prin lobby și participarea la dezbaterile publice, sau indirectă, prin impactul social și cultural al instituțiilor religioase. Problema separării Bisericii și Statului determină cadrul legal și de reglementare care guvernează proprietatea și gestionarea bunurilor imobile religioase. Scutirea de taxe pentru instituțiile religioase este un subiect al materialismului religios recurent în dezbatere în multe țări. Statutul lor fiscal și juridic, care variază în funcție de țări și contexte, influențează considerabil capacitatea lor de a acumula avere. Tranzacțiile imobiliare sunt o sursă importantă de venit pentru multe organizații religioase. Chiriile, vânzările și investițiile imobiliare nu ajută numai la finanțarea activităților spirituale, a lucrărilor lor caritabile și la întreținerea lăcașurilor lor de cult. Evidența acestei realități constă în chiar faptul că gestionarea acestor active necesită expertiză financiară și planificare strategică și că transparența în gestionarea financiară a bunurilor religioase este o problemă recurentă, în special în fața acuzațiilor de corupție sau delapidare, mai ales că unele organizații religioase au exploatații imobiliare foarte mari, care sunt gestionate de specialiști. De asemenea, utilizarea politică a lăcașurilor de cult, în special în timpul alegerilor sau mitingurilor politice, este o piatră de poticnire pentru credincioși și o sursă fecundă de tensiuni.

Acumularea de bogăție sporește prestigiul și influența organizației religioase, atrăgând noi adepți și întărindu-i poziția în societate. În scopul acesta, controlul informațiilor, finanțelor și numirilor clericale constituie o pârghie a puterii centrale. Liderii religioși, văzuți ca figuri ale autorității spirituale și morale, dețin o influență marcantă asupra strângerii de fonduri și gestionării activelor. Legitimitatea autorității lor, înrădăcinată în credință și tradiție, facilitează accesul la resurse și însușirea acestora. Utilizarea rețelelor sociale modernizează aceste mecanisme. Platformele digitale permit comunicarea directă și masivă, promovând o strângere de fonduri mai eficientă. Diseminarea mesajelor religioase, promovarea evenimentelor și apelurile pentru caritate sunt facilitate de accesibilitatea și acoperirea rețelelor sociale. Această accesibilitate, însă, servește și la eludarea structurilor tradiționale de control. Campaniile de strângere de fonduri online, donațiile recurente prin intermediul platformelor digitale de plată și apelurile la solidaritate pe rețelele sociale cresc semnificativ veniturile. Impactul vizual al rețelelor sociale, cu utilizarea fotografiilor și videoclipurilor, întărește impactul emoțional al apelurilor pentru donații. Organizațiile religioase folosesc rețelele sociale pentru a-și promova serviciile, evenimentele și imaginea. O imagine pozitivă și o vizibilitate online puternice atrag mai mulți urmăritori și donatori, contribuind la creșterea resurselor. Utilizarea direcționată a publicității pe rețelele sociale le permite să ajungă la anumite segmente de populație, maximizând eficacitatea campaniilor de strângere de fonduri. În plus, rețelele sociale permit organizațiilor religioase să controleze narațiunea pe care o prezintă publicului. Răspândirea mesajelor pozitive și utilizarea imaginilor favorabile, construind încrederea donatorilor și generozitatea lor. Instituțiile religioase mari, cu structuri ierarhice complexe, au, în general, acces la mai multe resurse decât comunitățile mai mici. De asemenea, caracterul mai mult sau mai puțin carismatic al liderului religios influențează și capacitatea de a mobiliza donații, cum și contextul social și cultural în care funcționează organizația religioasă, percepția socială a instituției, nivelul de transparență și responsabilitate în gestionarea resurselor financiare.

Bogățiile organizațiilor religioase sunt reflectarea materialismului religios al credințelor și practicilor religioase pe care le reprezintă aceste organizații. În general organizațiile religioase construiesc discursuri și practici în care ofrandele, darurile, moștenirile mărturisesc o relație între membrii organizațiilor religioase și divin unde bogăția materială simbolizează evlavia, recunoașterea sau speranța unei recompense spirituale. În iudaism, bogăția este văzută ca o binecuvântare divină, un semn al favorii lui Dumnezeu și prosperitatea materială este legată de ascultarea de poruncile divine și de credincioșia față de Lege. Povestea manei din deșert ilustrează această idee a unei prevederi divine care asigură întreținerea poporului ales. Mila și caritatea permit reechilibrarea relațiilor sociale, iar gestionarea responsabilă a proprietății este un aspect al vieții religioase. La fel și în islam, bogăția este considerată o binecuvântare divină care vine cu obligații morale și sociale. Zakat, unul dintre cei cinci piloni ai islamului, este o exigență caritabilă obligatorie pentru musulmanii bogați care trebuie să dea celor săraci și nevoiași. Acest rit simbolizează solidaritatea socială și redistribuirea bogăției, contribuind la reducerea inegalităților și la întărirea legăturilor comunitare. Materialismul religios al creștinismului perpetuează, prin organizațiile diferitelor sale confesiuni, moștenirea iudaică și abordează problema bogăției într-un mod valorizant și culpabilizant. Pilda talanților (Matei 25:14-30), de exemplu, este un vector biblic al învățăturii despre importanța gestionării responsabile a bunurilor primite, considerate ca un dar de la Dumnezeu a cărui folosința este binele comun. Budismul, deși susține detașarea de posesiunile materiale ca mijloc de a transcende suferințele și consideră bogățiile ca fiind o iluzie, învață folosirea acestora în scopuri altruiste, precum sprijinirea mănăstirilor și a organizațiilor de caritate, contribuind astfel la armonia socială. Ofrandele către călugări, de exemplu, sunt un ritual simbolic de generozitate și merit.

Pentru organizațiile religioase etica bogăției lor este o chestiune de context și intenție. Importanta responsabilității sociale a organizațiilor religioase este totdeauna pusă înainte ca argument moral în favoarea îmbogățirii lor. De altfel, un punct convergent în justificările teologice pentru bogăția organizațiilor religioase constă în promovarea noțiunii de responsabilitate socială. În această optică, bogăția organizațiilor religioase nu este interpretată ca un scop în sine, ci ca un mijloc de a sluji lui Dumnezeu și altora. În realitate, însă, interpretarea textelor religioase referitoare la bogăția organizațiilor religioase este strâns legată de contextul socioeconomic și cultural în care se află aceste organizații. Aceste interpretări caută să justifice mecanismele care contribuie la acumularea de avere de către organizațiile religioase, mai ales când acestea lasă loc pentru o serie de semne de întrebare de ordin moral. Este vorba de caracterul voluntar al donațiilor către organizațiile religioase care ridică semne de întrebare cu privire la potențiala presiune asupra credincioșilor, în special în contextele în care ierarhia religioasă este foarte puternică. Este vorba de faptul că multe organizații religioase își investesc resursele financiare în active precum proprietăți imobiliare, acțiuni și obligațiuni care dacă au succes, contribuie semnificativ la creșterea averii lor. Este vorba, de asemenea, de implicarea organizațiilor religioase în activități de afaceri, cum ar fi conducerea de spitale, școli sau construcții, activități care generează profituri semnificative, dar ridică și întrebări legate de gradul de separare dintre activitățile religioase și cele comerciale. Semne de întrebare în același registru etic ridică și practicile de însușire testamentară a moștenirilor bunurilor credincioșilor de către organizațiile religioase precum și beneficierea de scutiri de taxe a organizațiilor religioase, ceea ce ajută la creșterea averii lor nete, mult mai rapidă în comparație cu organizațiile nereligioase similare și aceasta mai ales când aceste organizații religioase își folosesc averea pentru a influența dezbaterile politice.

Materialismul organizațiilor religioase este în disonanță cu valorile moralei religioase, cu principiile religioase ale umilinței, simplității și împărtășirii. El distrage atenția organizațiilor religioase de la misiunea lor principală de a-i servi pe ceilalți. Mai mult decât atât, materialismul organizațiilor religioase contribuie la inegalitățile sociale, pentru că această bogăție nu este redistribuită echitabil. Lipsa de transparență în managementul financiar al organizațiilor religioase, neangajarea responsabilității personale în utilizarea fondurilor, precum și opacitatea financiară permit abuzul și delapidarea în mod curent în organizațiile religioase.

În sfârșit, materialismul organizațiilor religioase, sub acoperirea discursului spiritual, profită de fidelitatea credincioșilor pentru a promova agende care nu au de a face nici cu mântuirea sufletelor, nici cu interesul public.

Partajează: