Mai multe mărturii despre Isus

Conceptul de „Mesia” este adesea asociat cu tradiția iudeo-creștină, dar figuri similare ale salvatorilor sau eliberatorilor există în multe culturi de-a lungul istoriei. În hinduism Kalki este un salvator apocaliptic, amintind așteptările mesianice ale altor religii. În zoroastrism Saoshyant este un salvator care se va naște dintr-o fecioară și care va purifica lumea distrugând răul. El oferă omenirii viața veșnică și o eliberează de puterea forțelor întunecate, un concept care prefigurează idei similare în iudaism și creștinism. Multe culturi indigene au povești despre eroi sau zeități răscumpărătoare care trebuie să se întoarcă sau să apară să aducă o epocă de aur. De exemplu, Hopi din America de Nord au o profeție despre Pahana, „fratele pierdut”, care se va întoarce pentru a restabili armonia. Islamul, deși este centrat pe figura profetului Mahomed, are și credințe legate de o figură mesianică, numită Mahdi. Mahdi este așteptat ca un lider spiritual care va veni la sfârșitul timpului pentru a restabili dreptatea și neprihănirea, scăpând lumea de tiranie și oprimare. Șiiții cred că Mahdi s-a născut deja și este ocult (imamul ascuns), în timp ce sunniții încă îl așteaptă. În tradiția islamică, Isus (Issa) este, de asemenea, recunoscut ca Mesia, dar rolul său este diferit de cel al lui Mahdi. El trebuie să se întoarcă pe Pământ pentru a îndeplini o misiune finală, inclusiv abolirea credințelor false și unirea umanității sub credința islamică.

În iudaismul antic, Mesia era văzut ca un rege sau un preot ales de Dumnezeu, destinat să îndeplinească o misiune sacră. Speranța mesianică își găsește rădăcinile în promisiunea făcută lui David că urmașii lui vor domni pentru totdeauna (2 Samuel 7:12-16). Mesia a fost imaginat ca un descendent al lui David, capabil să restabilească suveranitatea lui Israel și să aducă înapoi o perioadă de pace și prosperitate. În epoca celui de-al Doilea Templu, așteptările mesianice erau nuanțate de preocupări eshatologice, cu ideea că Mesia va veni la sfârșitul timpurilor pentru a stabili o domnie divină. Anumite figuri istorice, cum ar fi Simon Bar Kokhba, au fost identificate ca Mesia de către comunitățile evreiești care căutau eliberarea de sub dominația romană. Cu toate acestea, aceste așteptări nu au dus niciodată la recunoașterea universală a lui Mesia cel așteptat.

Creștinismul lărgește noțiunea de Mesia legând-o direct de persoana lui Isus Hristos, considerată împlinirea profețiilor Vechiului Testament. Contrar așteptărilor unui rege cuceritor, creștinismul timpuriu l-a prezentat pe Isus ca un Mesia umil, concentrat pe salvarea umanității (Isaia 53). Isus este văzut nu numai ca Mesia lui Israel, ci și ca Mântuitorul întregii lumi, extinzând astfel raza de acțiune a ideii mesianice la întreaga umanitate. Primii Părinți ai Bisericii au interpretat învierea lui Isus ca o dovadă a mesianității Sale. Conceptul de Christos, cuvântul grecesc pentru „uns”, a cimentat viziunea despre Mesia ca o figură divină, mai degrabă decât una pur politică.

În același timp, tradiția creștină și textele biblice asociază titlul lui Isus de „Mesia” cu cel de „Mielul lui Dumnezeu”. Aceste nume, deși sunt legate de figura lui Isus Hristos, au semnificații diferite. În teologia creștină, Mesia este recunoscut ca fiind cel care împlinește promisiunile Vechiului Testament. Isus Hristos este considerat împlinirea profețiilor mesianice (de exemplu, Mica 5:2 și Isaia 9:6-7). Contrar așteptărilor evreilor cu privire la un eliberator militar sau politic, Hristos este văzut de creștini ca un rege spiritual care inaugurează Împărăția lui Dumnezeu prin învățăturile și miracolele sale. Noul Testament reinterpretează noțiunea mesianică legând-o de învierea și victoria asupra morții, ceea ce lărgește ideea de Mesia dincolo de simpla eliberare a Israelului. Titlul „Mielul lui Dumnezeu” apare explicit în Evanghelia după Ioan (Ioan 1:29) când Ioan Botezătorul se referă la Isus cu aceste cuvinte: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. Această afirmație îi dă lui Isus o dimensiune sacrificială și răscumpărătoare. În teologia creștină, Isus este văzut ca mielul desăvârșit, a cărui jertfă de bună voie oferă răscumpărarea și împăcarea cu Dumnezeu (vezi Evrei 9:14). Imaginea mielului amintește și de slujitorul suferind al cărții Isaia (Isaia 53), care „ca un miel dus la măcel” acceptă să sufere pentru greșelile altora. Această legătură între jertfă și răscumpărare este fundamentală pentru înțelegerea creștină a mântuirii.

Distincția dintre „Mesia” și „Mielul lui Dumnezeu” se bazează pe perspective complementare care subliniază atât puterea divină, cât și smerenia. Dacă Mesia este unsul lui Dumnezeu, purtătorul unei misiuni regale și eliberatoare, Mielul lui Dumnezeu întruchipează jertfa supremă, oferită pentru mântuirea lumii întregi. Aceste două titluri, departe de a se opune, formează o sinergie care exprimă plenitudinea misiunii lui Isus Hristos conform credinței creștine.