Amazing facts – dușmani sau prieteni ai adventismului ? Cazurile Braziliei și României

Organizații independente și slujire para bisericească în adventismul brazilian și românesc actual

Notă: Analiza de față este rezultatul unor cercetări de teren de aproape 10 ani pe care autoarea le-a făcut și continuă sa le facă în Brazilia, împreună cu colegi profesori și experți.

Brazilia este o țară în care religia face parte din viața socială, politică, economică, culturală în modul cel mai profund. Brazilia a experimentat și continuă să experimenteze raporturi evolutive cu fenomenul religios, atât în interiorul religiilor populare indigene și negre cât și al confesiunilor creștine de toate culorile și, în special cele evanghelice. De exemplu, așa cum arătam într-un alt articol, lumea evanghelică braziliană împrumută modelul Bisericii electronice americane își construiește imperii mediatice de radio și televiziune în care se formează încet, încet viitoarele staruri, pastori evanghelici, ce vor marca destinul politic al Braziliei până în zilele noastre precum Edir Macedo și alți (https://labirintulmagazin.org/2022/10/05/religie-politica-si-media-demoni-moderni-in-alegerile-prezidentiale-din-brazilia/).

Într-o lume în care refuzul afilierii instituționale în ceea ce privește apartenența religioasă a devenit sinonim cu secularizarea (sic!), Brazilia, ca și România de altfel, are un popor foarte religios. Cf. ultimelor date disponibile ale Pew Research Center din 2010 (https://worldpopulationreview.com/countries/brazil-population), Brazilia are 22% protestanți, 65% catolici și o mare diversitate religioasă pentru restul procentelor : spiritiști, umbandiști, martori ai lui Iehova, budiști, islamiști, evrei, ezoteriști etc. Cele două mari influențe în materie de religie rămân catolicii și evanghelicii, deci creștinii. În acest context specific, destul de asemănător cu al României din punct de vedere al importanței religiei în toate domeniile societății, Biserica adventistă braziliană se confruntă cu schimbări interesante sub presiunea unui fenomen care a devenit, foarte vizibil și audibil în ultimii ani : crearea unor organizații de slujire para bisericești, sub diverse forme – asociații de organizare de evenimente și cu vocație de biserica, centre de sănătate, școli… Relația Bisericii adventiste braziliene cu aceste inițiative autonome este schizofrenică: pe de o parte tensionată, pe de altă parte tolerantă.

De ce tensionată ? Biserica Adventistă Braziliană nu tolerează în general proiectele de acest fel de teamă că ar concura sau defăima instituția. În 2011, Divizia Sud-Americană (SAD) a luat poziție în acest sens în documentul „Unitatea doctrinei și misiunii”, publicat în numărul 2011 al Revista do Ancião. Ea le-a calificat de inițiative contraproductive. Această tensiune continuă. Mai ales că aceste organizații și slujiri sunt considerate că fiind critici implicite ale sistemului și, deci (deși nu este o eroare logică), ale adventismului. Evident, această critică adusă mișcărilor și entităților adventiste autonome are o istorie în biserica adventistă, iar rădăcina ei este, culmea, în filozofia autosuficienței elaborată din idealurile reformiste ale lui Ellen G. White, care a pus bazele unui ideal adventist al mișcării pe care sistemul, adică instituția oficială, nu îl împlinește și nu l-a împlinit niciodată. Aceste mișcări urmează același ideal, ele nu contestă neapărat hegemonia bisericii oficiale, ci faptul că această biserica a trădat idealul inițial. De pildă, inițiativele independente de slujire braziliene cred că biserica oficială s-a secularizat, a integrat funcționarea și criteriile de existență ale instituțiilor și guvernelor seculare, abordările științifice de ultima oră și toată filozofia economiei de piață. Sunt, pe scurt, „lumești”.

De ce toleranță ? O mare parte din populația adventistă braziliană este săracă. Datele demografice despre adventiștii brazilieni de la recensământul din 2010(https://www.livro7.com/sociologia-e-adventismo) arată că  55,7%, au venituri mici și educație de bază incompletă, se situează într-o rată a șomajului de 8,4%, sunt analfabeți în proporție de 8,2%, iar 16,2% trăiesc în mare sărăcie. Practic, 71,9% dintre adventiștii brazilieni sunt modești și foarte modești din punct de vedere financiar. În acest context, entitățile independente oferă ceea ce biserica oficială nu mai oferă:

• un sentiment de comunitate în rândurile brazilienilor adventiști care doresc să trăiască conform idealului adventist:
• prin economia paralelă pe care au creat-o, oferă locuri de munca pentru membri bisericii necalificați și cu nivel de trai scăzut ;
• dau o perspectiva de slujire lucrătorilor bisericești pensionari care nu mai sunt resurse reale pentru biserica oficială;
• în biserica oficială braziliană, locurile de muncă din cadrul confesiunii adventiste sunt acordate familiilor tradiționale adventiste de origine germană, privilegiați și potenți financiar. Însă, marea masă de adventiști este formată din femei negre sărace, care, deși este cea care menține statutul minorității albe prin zecimile și darurilor ei, nu are acces la bucatele si la masa bisericii oficiale. Atunci, entitățile independente creează oportunități de munca și subzistență acestor femei din marea masă.

Un lucru este clar, relația dintre biserica oficială braziliană și aceste grupări independente este tensionată și tolerantă. Deși împart o moștenire comună, pe care o recunosc tacit, au idealuri diferite, se ciocnesc adesea, dar ajung totuși la o coabitare care se dovedește mutual benefică. În ceea ce privește România, situația este mai mult tensionată, decât tolerantă. Inițiativele para bisericești, independente, sunt tolerate în măsura în care sunt mai apoi absorbite de biserica oficială când ajung la maturitate și încep de „producă” (resurse umane și materiale) care alimentează alma mater (a se vedea cazul Jesus Market care producea emisiuni de televiziune pentru Speranța TV, noile inițiative ale „enclavei autorizate a Grupului de la Lisa” sub conducerea lui Lucian Cristescu și Attila Peli, spitalul oncologic Medex, pornit în interior și independent de orice structură a bisericii oficiale etc.). În măsura în care nu au această perspectivă, atunci intră în dizidență. Este cazul inițiativelor Orășanu sau Iacob Coman, de exemplu. Deși ambele construiesc exact pe aceleași fundamente ca și cazul brazilian – moștenirea adventistă comună cu Biserica adventistă oficială, idealul adventist Ellen G. White, reconstituirea sentimentului de comunitate și recuperarea trăirii adventiste din teologia rămășitei, revendicate toate și de Biserica oficială română, ele sunt în tensiune cu aceasta din urmă. Biserica adventistă română menționând în comunicate și în comunitățile locale natura lor neoficială, deși ele sunt aliniate cu identitatea adventistă tradițională.

Pentru a concluziona, cazul brazilian este o bună prismă prin care se poate înțelege dinamica actuală a raporturile dintre biserica adventistă oficială din România, „electronii” săi liberi „acreditați” și „electronii” liberi dizidenți și repudiați.