Duhul minții și mirosul gurii ca oul clocit – Materialismul religios și identitatea confesională (6)

Influența pe care o exercită asupra viețuirii credinciosului felul său a gândi este o evidență pe care, printre alții, apostolul Pavel o sublinia când scria efesenilor: „cu privire la felul vostru de viață din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare şi să vă înnoiți în duhul minții voastre” (Efeseni 4:22,23). Înnoirea în gândire despre care este vorba aici este, de fapt, trecerea de la o gândire mitică despre lume și viață, la o gândire religioasă despre lume și viață. Materialismul religios, în ciuda aparențelor, nu provine dintr-o gândire religioasă, ci dintr-o gândire mitică. El profită de proximitatea resurselor simbolice și de o oarecare comunitate de limbaj care există între cele două feluri de a gândi, dar, hotărât, încadrează în mod mitic comportamentul credinciosului.

Contrar învățăturilor răspândite în mediile religioase, pericolele care amenință credința nu vin din gândirea rațională, științifică, ci din gândirea mitică. Gândirea rațională și gândirea religioasă sunt fundamental opuse și diferențele dintre ele sunt evidente chiar și în ceea ce ar putea să le apropie, cum ar fi structura și funcțiile lor în cadrul societăților umane. Astfel, chiar dacă ambele încearcă să răspundă la întrebări fundamentale ale existenței umane, cum ar fi originea universului, sensul vieții și natura realității, gândirea religioasă oferă explicații bazate pe narațiuni sacre și doctrine spirituale, în timp ce gândirea rațională construiește răspunsuri prin observație și raționament. În gândirea religioasă, aceste credințe se bazează pe credință și revelație, în timp ce în gândirea rațională, se bazează pe logică, dovezi și rațiune. Chiar dacă ambele propun cadre pentru a determina ceea ce este corect sau incorect din punct de vedere moral, chiar dacă atât gândirea religioasă, cât și gândirea rațională servesc la ghidarea comportamentului uman, oferind reguli sau principii pentru a trăi în societate, gândirea religioasă oferă coduri de conduită bazate pe principii divine sau spirituale, în timp ce gândirea rațională dezvoltă sisteme etice bazate pe logică, pe binele comun sau pe consecințele acțiunilor. Pentru a-și atinge obiectivele, gândirea religioasă folosește ritualuri, rugăciuni și ceremonii pentru a consolida credințele și practicile spirituale spre deosebire de gândirea rațională care folosește metode precum experimentarea, deducția și inducția pentru a ajunge la concluzii. Chiar dacă ambele tipuri de gândire joacă un rol important în formarea comunităților, gândirea religioasă creează comunități de credincioși care împărtășesc aceleași valori și practici în timp ce gândirea rațională creează comunități intelectuale în care indivizii împărtășesc angajamentul față de adevăr, logică și explorarea rațională a lumii. Gândirea religioasă se bazează pe credința într-o autoritate divină sau spirituală, în timp ce gândirea rațională se bazează pe o formă de încredere în metodologia științifică, în instituțiile academice și în experți. Gândirea religioasă abordează misterul și incognoscibilul ca aspecte inerente ale credinței, în timp ce gândirea rațională încearcă să reducă necunoscutul, chiar dacă recunoaște că anumite realități pot scăpa la un moment dat observației și înțelegerii umane.

Clivajul tranșant dintre gândirea religioasă și gândirea rațională constituie un baraj considerabil în calea materialismului religios. Acest clivaj îl deconspiră. Mai mult decât atât, în acest demers de deconspirare a materialismului religios, gândirea religioasă și gândirea rațională – din motive diferite, cert – găsesc o cauză comună. Nici gândirea religioasă, nici gândirea rațională nu i-ar permite materialismului religios, de exemplu, să dezvolte teorii științifice „religioase” sau explicații „religioase” ale actualității politice, economice și sociale. Nici gândirea religioasă și nici gândirea rațională nu ar permite ideea materialismului religios potrivit căreia un vaccin este „semnul fiarei” introdus în corpul uman sau ideea că mâncarea de ouă roșii în prima zi de Paște are drept consecință faptul că tot anul „iți va mirosi gura ca oul clocit” sau că neînfrânarea trupească a soților în cele patru posturi, miercurea, vinerea, sâmbăta, duminica şi în toate zilele de post şi sărbătorile de peste an este o cauză a problemelor de cuplu sau că dacă dai zecimea la biserică vei avea succes în afaceri etc. Nici gândirea religioasă și nici gândirea rațională nu ar permite materialismului religios să identifice tehnologia media cu prorocul mincinos, să promoveze „puterea vindecătoare a moaștelor”, să predice că Pământul este plat etc.  

Nu tot așa stau lucrurile în raportul dintre gândirea religioasă și gândirea mitică. Gândirea mitică și gândirea religioasă pot fi ușor confundate din cauza rolului lor în societate, structurilor lor narative și a funcțiilor lor simbolice. Această proximitate funcțională permite materialismului religios să promoveze în instituțiile religioase gândirea mitică în locul gândirii religioase, gândirea mitică fiind de la început recunoscută pentru caracterul ei performant – așa cum observa și Strabon – în managementul comunităților și colectivităților de orice fel. Astfel, în locul gândirii religioase care consideră narațiunile sacre ca adevăruri literale sau istorice, materialismul religios promovează gândirea mitică unde narațiunile sunt simbolice și nu sunt percepute ca fiind literalmente adevărate, dar conțin adevăruri profunde despre condiția umană, natură și univers. În gândirea religioasă, narațiunile sunt considerate sacre, de neatins și provenind dintr-o sursă divină, în timp ce în gândirea mitică, miturile sunt narațiuni transmise prin tradiție orală sau culturală, reflectând mai degrabă înțelepciunea unui popor decât poruncile divine. Așa se face că propovăduirea nu mai este din Cuvânt, ci din romane, filme, actualitate. Predicatorii care infectează identitatea religioasă cu materialism religios când rostesc un cuvânt din Biblie spun că citesc un „motto”. În instituțiile religioase, gândirea religioasă, care are o funcție normativă explicită, cu coduri de conduită, legi divine și porunci, care reglementează direct viața morală și etică a credincioșilor, este înlocuită de materialismul religios cu gândirea mitică prin care nu se impun neapărat reguli morale stricte, ci doar o înțelegere colectivă a lumii și a experienței umane. Gândirea religioasă este legată de instituții organizate (biserici, temple, moschei etc.), cu structuri ierarhice clare, cler și ritualuri oficializate. Aceste instituții joacă un rol central în viața credincioșilor oferind nu numai rituri, ci și o interpretare oficială a textelor sacre. În gândirea mitică, însă, practicile rituale, nu sunt susținute de astfel de instituții formalizate și variază de la o cultură la alta sau chiar în cadrul aceleiași culturi. Astăzi, de exemplu, pentru ortodocșii ucraineni Statele Unite ale Americii și Occidentul încarnează „binele”, în timp ce pentru ortodocșii ruși Statele Unite ale Americii încarnează „răul”. Prin urmare, ortodocșii ucraineni s-au desolidarizat de ortodocșii ruși și au schimbat data sărbătoririi Crăciunului acomodând-o cu sărbătoarea din tabăra „binelui”.  În gândirea religioasă evenimentele au o semnificație istorică, adică înscrisă în timp,  spre deosebire de gândirea mitică unde explicarea materialist religioasă a realităților are loc într-un „timp mitic” care scapă categoriilor istorice. Comportamentul cameleonic al instituțiilor religioase în funcție de configurația regimului politic găsește, astfel, o justificare facilă nu neapărat în raport cu regimurile totalitare, ci mai ales în raport cu trădările voluntare ale religiei în raporturile cu regimurile democratice. Gândirea religioasă este caracterizată prin rezistență instituțională la schimbare, iar încercările de reformă provoacă schisme sau conflicte interne. Gândirea mitică introdusă de materialismul religios este flexibilă și deschisă pentru evoluție. Textele sacre sunt considerate miturile și prin urmare pot fi reinterpretate, readaptate și reformulate pentru a satisface nevoile contemporane. Toate eforturile ecumenice și de unire a religiilor care dau culoare spirituală actualității mediatice cu care se hrănește zilnic credinciosul sunt expresia gândirii mitice promovate de materialismul religios.    

Gândirea religioasă și gândirea mitică, în ciuda aparentelor, se refuză ontologic oricărei complementarități pragmatice, pedagogice sau teologice și se opun fundamental în aspecte cheie, cum ar fi relația lor cu adevărul, structura lor instituțională, funcția lor morală și relația lor cu divinul. Materialismul religios, însă, promovează „complementaritatea” între cele două moduri de gândire până când încetează să fie percepute ca doua feluri de gândi, ci unul singur, fecund, ca un sfârșit al timpului.