JO 2024: Părintele Henri Didon, dușmanul iezuiților: „Mai repede, mai sus, mai puternic” (Citius, Altius, Fortius)

„La deschiderea de aseară a celei de a 33-a ediții a Jocurilor Olimpice am văzut rodul apostolatului părintelui Henri Didon cel care, potrivit propriilor sale cuvinte a fost înflăcărat de „Duhul viu al lui Dumnezeu” pentru a comunica tuturor energia harului manifestat în Isus Hristos. „Mai repede, mai sus, mai puternic” înseamnă îmbunătățire constantă și căutarea excelenței: „Orice faceți, faceți-o din toată inima, ca pentru Domnul și nu pentru oameni.” (Coloseni 3:23); însemnă aspirație de a se ridica spiritual: „cei ce nădăjduiesc în Domnul își reînnoiesc puterea. Ei iau zborul ca vulturii, aleargă și nu se obosesc, umblă și nu se obosesc”. (Isaia 40:31); însemnă puterea credinței: „puterea mea se desăvârșește în slăbiciune… Căci când sunt slab, atunci sunt puternic”. (2 Corinteni 12:9-10). Deviza părintelui Henri Didon – „Mai repede, mai înalt, mai puternic” – este conectată la concepte biblice de diligență, excelență, aspirație spirituală și putere divină. Cine ignoră originea lucrurilor pe care le trăiește nu va ști niciodată să le interpreteze și cu atât mai puțin să le înțeleagă actualitatea.”

Aseară, la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024, diferitele referințe creștine prezente la ceremonia de la Paris, mi-au reamintit, printre altele, că deviza Jocurilor Olimpice moderne – „Mai repede, mai sus, mai puternic” – are ca autor un dominican atipic cu idei novatoare și adesea tulburătoare, un predicator renumit, inspirat și contestat, un pasionat de știință ca motor al progresului, dar care critică materialismul ateu al oamenilor de știință: părintele Henri Didon.

Născut în 1840 la Touvet, lângă Grenoble, Henri Didon este fiul unui executor judecătoresc liberal și republican de la care a moștenit entuziasmul pentru Revoluția din 1848, dar și fiul unei catolice profund evlavioasă și cu o puternică personalitate, de la care a moștenit credința în Dumnezeu și dragostea pentru Biserică. Pe această trăire personală în două lumi atât de opuse, Henri Didon își va clădi convingerea profundă că Biserica și Republica, creștinismul și modernitatea pot să conviețuiască armonios întrucât el însuși este rodul unei astfel de experiențe.

Hirotonit în 1862, părintele Henri Didon a cunoscut o ascensiune fulgerătoare în prima parte a vieții sale religioase. Predicator remarcabil și fascinant pentru intelectualii și burghezii timpului său care se înghesuie să îl asculte, părintele Henri Didon vrea să trezească conștiința unui creștinism catolic care din 1789 a pierdut contactul cu actualitatea și visează la o întoarcere la vechea ordine. Cu marea sa întrebare – „Cum putem fi catolici la ora actuală în inima modernității și nu pe margine sau în respingere?” – predicatorul provoacă însă în loc de schimbare, o opoziție violentă. În acest context, se distinge ca dușman al iezuiților, pe care îi consideră prea monarhiști, și nu împărtășește elanul devoțiunilor la modă promovate de ei pe vremea aceea. Prins de verva lui oratorică, el merge până la a spune că fecioara Maria și Preasfânta Inimă sunt mai lipsite de sens decât Maria Magdalena și Ioana d’Arc. Unii se întreabă atunci dacă părintele Henri Didon chiar mai are credință (SIC!). Nici măcar favoarea arătată de Leon al XIII-lea, în 1878, pentru modernismul său, nu a fost suficientă pentru a-l proteja de dizgrația față de superiorii săi. Libertatea sa de exprimare îl costă în 1880 un exil în Corsica la Corbara, pentru a se ruga și a medita pe o perioadă nedeterminată. La Corbara, privat de posibilitatea de a predica și îngrijorat de decreștinizarea minților, părintele Henri Didon îsi propune să scrie o lucrare despre divinitatea lui Hristos ca răspuns la viziunea materialistă despre Isus a lui Ernest Renan. Pentru a-și îndeplini obiectivul, a obținut permisiunea de a călători în Germania, unde exegeza biblică era în plină expansiune, și în Țara Sfântă, pentru a se cufunda în atmosfera în care a trăit Hristos. Lucrarea lui despre Hristos, chiar dacă s-a bucurat de succes publicistic, a fost criticată pentru că nu era consecventă din punct de vedere al erudiției. Pe fondul acesta, i se încredințează conducerea colegiului Arcueil care este în declin. Aici a venit Pierre de Coubertin să-l vadă. Între Henri Didon, apostolul creștinismului în modernitate, și Pierre de Coubertin, fiul catolicilor legitimiști care a urmat liberalismul pentru a-și găsi locul în vremea lui, curentul a trecut imediat. Omul bisericii sprijinit de domnul diplomat și-a dus tinerii studenți la Olimpia într-o călătorie de studii în 1894 și a celebrat slujba inaugurală la prima Olimpiada de la Atena în 1896. La rândul său, baronul și-a adoptat motto-ul clericului „Citius, Altius, Fortius” pentru proiectul Jocurilor Olimpice.

La deschiderea de aseară a celei de a 33-a ediții a Jocurilor Olimpice am văzut rodul apostolatului părintelui Henri Didon cel care, potrivit propriilor sale cuvinte a fost înflăcărat de „Duhul viu al lui Dumnezeu” pentru a comunica tuturor energia harului manifestat în Isus Hristos. „Mai repede, mai sus, mai puternic” înseamnă îmbunătățire constantă și căutarea excelenței: „Orice faceți, faceți-o din toată inima, ca pentru Domnul și nu pentru oameni.” (Coloseni 3:23); însemnă aspirație de a se ridica spiritual: „cei ce nădăjduiesc în Domnul își reînnoiesc puterea. Ei iau zborul ca vulturii, aleargă și nu se obosesc, umblă și nu se obosesc”. (Isaia 40:31); însemnă puterea credinței: „puterea mea se desăvârșește în slăbiciune… Căci când sunt slab, atunci sunt puternic”. (2 Corinteni 12:9-10). Deviza părintelui Henri Didon – „Mai repede, mai înalt, mai puternic” – este conectată la concepte biblice de diligență, excelență, aspirație spirituală și putere divină.

Cine ignoră originea lucrurilor pe care le trăiește nu va ști niciodată să le interpreteze și cu atât mai puțin să le înțeleagă actualitatea.