Perspectiva biblică
Studiul din săptămâna aceasta încearcă să pună în evidență legătura dintre două credințe care în aparență nu au nimic de a face una cu cealaltă și anume credința despre natura omului și credința despre revenirea Domnului Hristos la sfârșitul timpului. Demersul – în perspectiva biblică – rămâne, însă, o juxtapunere de texte și afirmații care propun, validează și invalidează diferite răspunsuri filosofico-teologice la întrebarea „ce este omul?”. Astfel, studiul invalidează viziunea dihotomistă veterotestamentară – trup și suflet – și validează fără convingere viziunea trihotomistă rationalistă[1] nou testamentară despre om în baza textului din 1 Tesaloniceni 5:23: „Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuși pe deplin; și duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.”
Dincolo de această dispută sterilă prin subiectivitatea ei între braconierii de pe domeniile de vânătoare ale teologiei, există o realitate obiectivă fertilă a textualității biblice, obiectivitate ignorată aici prin lipsa metodei de investigare a celor scrise. Astfel se poate observa, fără nici un artificiu sau efort intelectual că în textul acesta Pavel nu spune că „duhul”, „sufletul” și „trupul” sunt părți diferite ale persoanei. Interpretarea trihotomistă a acestui text biblic este, de fapt, o „încreștinare” subtilă a unei concepții nebiblice apărute în sfera filosofiei platoniste si neoplatoniste. Pe fondul accentuării discuțiilor despre dualismul „suflet-trup” filosofia a introdus o distincție între partea superioară și partea inferioară a acestuia, părți desemnate sub influența stoicismului prin „duh” (pneuma) și rațiune (nous). Biblia este străină de această gândire. Potrivit textului biblic, Pavel nu spune că omul este făcut din trei părți, cum nici Domnul Hristos nu spune că omul este făcut din patru părți atunci când poruncește „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta.” (Marcu 12:30) Aceasta este o realitate obiectivă. Ea există și nu este condiționată de credință. Interpretarea textului biblic, adică a ceea ce este scris și poate fi citit de oricine știe să citească, este validată de metodă și nu de credința cuiva sau de doctrina unei organizații religioase. Iată de ce metoda de investigare a ceea ce stă scris devansează interpretarea textului biblic.
Expresiile „duhul vostru”, „sufletul vostru” şi „trupul vostru” găsite într-un text biblic nu sunt o perspectivă biblică a naturii trihotomice a omului nu numai pentru că textul ignoră acest subiect, dar și pentru că în mod sensibil aceste categorii nu sunt suficiente pentru a defini omul. Astfel, noțiunea de rațiune este foarte puțin adecvată pentru a cuprinde toate formele vieții culturale ale omului. Noțiunea de „suflet” este insuficientă pentru a trece dincolo de împotmolirea existenței umane în sentimente fără apropierea realității prin punerea ei la distanță cu ajutorul limbajului. De asemenea noțiunea de „trup” este prea îngustă pentru a nu limita omul la nevoile și instinctele sale biologice. Omul nu este un obiect empiric. Omul este o misiune care trebuie împlinită. În împlinirea acestei misiuni, realitatea umană se regăsește în perspectiva biblică: „fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Omul ca misiune de efectuat în raport cu valori ideale este însuflețit de „tot ce este adevărat, [de] tot ce este vrednic de cinste, [de] tot ce este drept, [de] tot ce este curat, [de] tot ce este vrednic de iubit, [de] tot ce este vrednic de primit, [de] orice faptă bună și [de] orice laudă”.
Din această perspectivă biblică, omul ca misiune de efectuat este o realitate istorică pentru care revenirea lui Isus la sfârșitul timpului este nu numai speranță dar și un ideal de atins pentru că „oricine are nădejdea aceasta în El se curăţeşte, după cum El este curat”. (1 Ioan 3:3)
[1] Trihotomismul irationalist este recent promovat de gânditori spirituali sau neo-mistici cum ar fi englezul T. Austin-Sparks sau chinezul Watchman Nee. El acordă o importanta deosebita la disjuncția pe care apostolul Pavel o face între spiritul său în rugăciune și inteligența sa care rămâne „fără rod” (1 Corinteni 14.14).